![]() Lightworker are onoarea să vă prezinte:
Semnale de Lumină ~ Re-amintiri de Acasă 15 octombrie 2004 Semnale
de lumină Re-amintiri de Acasă sunt prezentate Live
pe internet, transcrise și afișate în fiecare lună pe data de 15. Următorul
mesaj live va fi prezentat pe data de |
~ Re-amintiri de Acasă ~
|
Steve și Barbara |
|
|
Jucând
jocul ...
|
Luna trecută am făcut experimentul Rețeaua Iubirii și a avut o amploare mult mai mare decât îmi imaginasem că ar putea avea. Am estimat că un număr de 200.000 de Lucrători în Lumină de pe întreg globul și-au conectat inimile pentru a deschide o nouă formă de comunicare. Rezultatele științifice și anunțarea momentului când vom repeta această conexiune globală vor fi afișate imediat ce acestea vor fi disponibile, în cadrul secțiunii Rețelei Iubirii a site-ului Lightworker.com. Vă mulțumim pentru sprijinul dumneavoastră și pentru participare. Și așa cum Grupului îi plăcea să afirme la începutul transmiterii mesajelor Semnale de Lumină: ,,Atunci când vă țineți de mâini focalizând asupra unei intenții puternice, voi schimbați lumea în care trăiți". Toți partenerii gazdă, Barbara, eu și întregul personal de la Lightworker, vă mulțumim că ne-ați ținut de mâini, pășind cu toții împreună în viitor.
După
experiment, Grupul a prezentat un mesaj în direct, pe care ei îl consideră ca
fiind primul dintr-o serie nouă de mesaje numită seria Magiei Practice. Am fost
foarte entuziasmat de primul mesaj transmis de ei și aveam de gând să îl public
ca mesajul Semnale de Lumină - Re-amintiri de Acasă al acestei luni. Planul
s-a schimbat într-o dimineață, în Vancouver, Canada, când ei m-au trezit
dimineața
devreme chiar în ziua dinaintea seminarului pe care urma să îl prezentăm. Mi-au
comunicat că seria Magiei Practice va începe luna viitoare, deoarece ei voiau
să transmită un mesaj important. Pe când Barbara dormea încă, eu m-am trezit,
am trecut în cealaltă cameră la laptop-ul meu și am scris ceea ce urmează. Sunt
onorat să vă prezint mesajul acum cu cea mai mare dragoste.
Steve Rother
Purtătorul de cuvânt al Grupului
Salutări de Acasă
Dragii noștri, vă urmărim cu deosebită mândrie pe măsură ce Jocul pe care îl jucați vă poartă mai departe spre a deveni oameni în deplinătatea puterilor spirituale. Există însă pe calea voastră mai multe răspântii cu care vă veți întâlni cât de curând și pe care vă sfătuim în mod serios să le evaluați cu grijă. Așa cum v-am spus de nenumărate ori, nu există decizii greșite pe drumul care vă stă înainte. Dar, în calitatea voastră de creatori conștienți și de oameni împuterniciți, este mai important ca niciodată să vă asumați responsabilitatea pentru propria realitate, să vă alegeți singuri calea și să nu acceptați o cale care v-a fost impusă. De aceea, dorim să întrerupem maniera obișnuită a acestor mesaje, tocmai pentru a vă atrage atenția asupra unor aspecte importante. Ca întotdeauna, noi nu vom încerca vreodată să vă spunem încotro să vă îndreptați sau ce anume să gândiți, pentru că aceasta ar face doar să vă priveze de puterea proprie. Totuși, așa cum putem observa evoluția evenimentelor pe Tabla de Joc, credem că ar fi util să vă împărtășim viziunea noastră asupra unor evenimente care se află acum în curs de desfășurare.
Încă o dată vă reamintim că nu este posibilă prezicerea viitorului pentru că abia de acum înainte urmează să îl scrieți. Ceea ce vă oferim noi aici este o viziune asupra direcției în care vă îndreptați ca o colectivitate umană. Dacă doriți să schimbați direcția, acum este momentul să o faceți. Sau, dacă doriți să mențineți direcția, faceți-o cu intenție ca niște creatori adevărați ce sunteți.
Venirea Copiilor de Cristal
Copiii care s-au născut în ultima vreme pe planeta Pământ au nevoie, mai mult ca oricând, de mai multă atenție din partea voastră. Întrucât cei mai mari dintre ei se pregătesc să intre în faza de maturitate, se impun noi perspective pentru a avea o imagine de ansamblu reală asupra acestui fenomen. Chiar în primul nostru mesaj despre acești copii, dar și în următoarele, am inclus un avertisment important privitor la aceste suflete extrem de evoluate. Este vorba despre un atribut al umanității care poate fi și va fi foarte distructiv pentru oamenii care vor veni de acum înainte. Este vorba despre atracția voastră naturală față de competiția spirituală. Competiția spirituală se sprijină pe credința voastră fundamentală în superioritatea unui nivel de vibrație față de altul. În ultimii 10.000 de ani, evoluția umană a fost caracterizată de trecerea de la un nivel de vibrații mai joase la unul mai înalt. Ceea ce voi nu vă mai amintiți este faptul că v-ați aflat aici cu mulți eoni în urmă ca spirite angajate într-un proces continuu de evoluție în care v-ați coborât intenționat vibrația tocmai pentru a putea intra în jocul care trebuia să se desfășoare acum. Cu toate acestea, prin această muncă îndelungată către vibrații mai înalte vi s-a infiltrat credința de bază conform căreia vibrația mai înaltă este într-un fel mai bună decât vibrația joasă. Cu această credință odată adânc înrădăcinată, ați reușit să vă ridicați vibrația la un nivel uimitor.
Acum trăiți într-o perioadă a evoluției voastre în care descoperiți încă odată că adevărul vostru este în schimbare. A venit vremea să realizați că de fapt, acea credință fundamentală care v-a ajutat în trecut acum vă ține in loc. Ați reținut, probabil, insistența noastră privind Copiii de Cristal cât și ce a însemnat aceasta pentru umanitate din momentul în care, cu câțiva ani în urmă, noi am introdus această noțiune. În mod intenționat am folosit expresia ,,Copiii de Cristal'', pentru a-i deosebi de copiii cu alte atribute, inclusiv de Copiii Indigo. Mai spuneam atunci că nici unul dintre ei nu s-a încarnat pe Pământ cu toate atributele la locul lor. Această situație se schimbă acum. Așa cum stau lucrurile acum, unii dintre primii Copii de Cristal având toate atributele Copiilor de Cristal vor intra în jocul vostru la sfârșitul anului 2005. Ei vor fi ascunși vederii de către părinții lor iubitori, așa cum s-a întâmplat cu mulți dintre copiii de pe Pământ cu atribute de cristal parțiale.
Este imperativ necesar să vă reamintim avertismentul inițial. Poate că ați remarcat că am vorbit foarte puțin despre Copiii de Cristal în ultimii doi ani. Aceasta datorită faptului că atâția alții au preluat mesajul și au deschis propriile lor canale, aducând informație de valoare pentru a deschide calea înțelegerii evoluției umane ca un întreg. Acum, încă odată, vă vorbim despre venirea primilor copii cu atribute de Cristal depline. Acestea fiind spuse, trebuie să accentuăm de asemenea importanța desființări chiar a acelor titulaturi prin care le-a fost anunțată apariția. Aceste descrieri și-au îndeplinit bine rolul de a ne ajuta să distingem fazele de evoluție a învelișului spiritual cunoscut ca forma de viață omenească, cât și faptul că noii copii reprezintă un produs derivat al acestei evoluții. În ultimii ani, ați fost martorii amestecării acestor atribute, copiii înșiși purtând asemenea atribute mixte. În aceasta constă și frumusețea reală a umanității, întrucât ea reflectă amestecul natural al însăși Energiei Universale. În plus, aceia dintre voi care s-au născut înainte de venirea primilor Copii Indigo, evoluează de asemenea prin manifestarea atributelor indigo și de cristal. Din acest motiv vom începe să facem referire la copiii noului Pământ ca la ,,Noua Umanitate''. Este vremea să ne reîntoarcem la timpurile când numeam copiii, simplu, copii. Este important să ne amintim că ei sunt mai întâi de toate copii. Indiferent ce atribute poartă, ei au nevoie de iubire, de ajutor, de îndrumare, disciplină și de un sistem de valori. Învățați-i cu inima deschisă față de calitățile minunate pe care le poartă și faceți tot posibilul pentru a le face tuturor loc. Arătați-le respect, însă fără să îi ridicați pe un piedestal. Găsiți modalități de a-i edifica asupra puterii pe care o dețin în fiecare împrejurare ivită și de a-i încuraja să și-o ia în stăpânire și să o folosească. Întreaga voastră lume va crește ca urmare a viziunii voastre globale asupra unei umanități care traversează uriașe salturi în conștiență în zilele care vor veni .Rețeaua Iubirii pe care tocmai ați activat-o va reprezenta un factor important în transformarea planetei într-un rai în care vor putea înflori puterile spirituale ale Noii Umanități. Învățați să folosiți acest instrument și să vă uniți cât mai des inimile. Amintiți-vă că zâmbim cu mare bucurie și iubim să vedem că atingeți o altă inimă.
Alegerile
În Statele Unite, vă aflați într-un moment important dinaintea alegerilor. Multe alte părți ale globului vor experimenta în curând ocazii asemănătoare. Înainte de toate, să vă amintim că nu sunteți limitați de către liderii pe care îi veți desemna să conducă țările voastre. Realitatea în care trăiți este determinată de propria voastră perspectivă și de acțiunile pe care alegeți să le întreprindeți. În ce ne privește, nu vom intra niciodată în jocul vostru, spunându-vă să votați o persoană sau alta. Ceea ce facem noi este să vă spunem că, atunci când alegeți, vă rugăm să adoptați perspectiva mai înaltă și să păstrați în minte tabloul mai cuprinzător pe care l-am împărtășit cu voi.
Al Treilea Pământ colectează gândurile și speranțele voastre cele mai înalte legate de noul Pământ. Orice alegere făcută începând cu acest moment va deveni o parte a acestei holograme și va fi utilizată pentru a rescrie holograma inițială a pământului, anunțând astfel o nouă realitate. Alegeți cu atenție, dragii noștri, căci nu rezultatul, ci propriile voastre alegeri sunt înregistrate. Făcând aceste alegeri vă reamintim că Energia Universală se află într-o continuă mișcare integratoare. Toate lucrurile care se opun acestei integrări se vor plasa în afara procesului de aliniere și vor avea parte de opoziție. Toate lucrurile care promovează unitatea și integrarea generală vor fi susținute.
Atunci când luați decizii privind Statele Unite, trebuie să știți că nu sunteți singuri pe această planetă. Acțiunile și idealurile părinților fondatori care au făcut din țara voastră o națiune puternică, se îndreaptă acum în direcția opusă. Cu fiecare zi, luați atitudine împotriva segregației. Națiunea voastră s-a născut din amestecul tuturor ființelor, având o tendință generală către integrare. Această tendință s-a schimbat acum, întrucât voi ați ales să fiți tot mai separați de cei din jurul vostru. În următorii opt ani, viitorul națiunii voastre ca forță economică conducătoare pe planetă, ar putea fi determinat de alegerile cu care vă confruntați. Echilibrul puterii înseamnă responsabilitate și aceasta include toate națiunile, asta pentru ca voi să puteți alege. Puteți alege din frică și segregare sau puteți acționa cu iubire și unitate. Și întrucât evaluați un candidat pentru poziția sa, folosiți aceasta ca pe un ghid general. În acest moment, în general, oamenii sunt atrași mai degrabă de frică decât de iubire. De aceea, ei vor fi mai degrabă motivați să se ferească de calea răului, decât să găsească soluțiile finale prin unificarea conștiinței. Prin însăși natura sa, frica este mai expresivă decât Iubirea. Acest factor a dus la căderea multor civilizații importante. Tot ce are de făcut cineva pentru a fi ales este să instituie o frică puternică și să ofere apoi o soluție pe măsură. Când veți opta pentru soluții, vă cerem să ascultați mai degrabă de iubire decât de frică. În aceste alegeri, nu există bun și rău, totuși voi trebuie să decideți propria realitate și direcția în care se îndreaptă o mare națiune. Va indica această direcție către frică sau către iubire, către separație sau către unitate? Cu această măsură vă cerem să măsurați atunci când veți vota. Exercitați-vă dreptul de a fi unul dintre jucători și lăsați vocea iubirii să fie auzită.
Uragane
și vulcani:
Vârtejurile
pământului
Vârtejurile Pământului, cunoscute ca uragane și vulcani schimbă rapid de la un moment la altul structura energetică a Pământului. Acestea se formează în interiorul unui vârtej mai larg conținut într-un vârtej și mai mare. Acest vortex triplu determină producerea fenomenului. Vremea schimbătoare și tiparele terestre în schimbare vă arată că ele vor avea loc în anumite locuri și intervale de timp. Intensitatea vârtejurilor interioare a crescut recent. În cea mai mare parte, aceasta se datorează creșterii activității solare care a accentuat în ultimii trei ani activitatea vortexurilor de pe Pământ. Vortexurile solare erupte în ultimii trei ani au creat pe Pământ o vibrație de rezonanță care a generat aceste tipare energetice. Pe măsură ce învățați să trăiți în armonie cu Pământul, veți produce reglajele care vor remedia situația. La începutul acestor schimbări însă, veți vedea distrugere si acele dificultăți cu care mulți oameni s-au confruntat în ultimele luni. Și ele încă vor mai exista chiar dacă în anii următori veți trata situația în mod diferit. Ceea ce veți descoperi pe termen lung este că aceste vortexuri aparent distructive reprezintă de fapt o remodelare a structurii energetice a Pământului însuși.
Am spus că Pământul a început ca un gând al lui Dumnezeu, un gând pe care îl cunoașteți sub forma unei holograme de lumină. Așa cum menționam, sunteți pe cale să creați al Treilea Pământ. Este o hologramă nouă care poartă cea mai înălțată intenție legată de noul pământ și de noua umanitate. Odată terminată holograma, ea se va suprapune peste holograma originară a pământului și treptat o va reprograma. Este în pregătire re-modelarea curentă a pământului prin ceea ce voi cunoașteți a fi uragane și vulcani. De fapt, primele puncte de conexiune vor fi situate în zonele cele mai afectate de aceste evenimente catastrofice. Tocmai din acest motiv, cea mai mare parte a oamenilor care și-au pierdut locuințele vor alege să rămână în loc și să le reconstruiască, decât să se mute în zone mai sigure. În anii care vin, posibilitatea de a fi confruntați cu situații similare nu îi va mai înspăimânta în așa măsură ca în trecut. Vor simți cu intensitate că se află acolo pentru un motiv anume. De fapt, ei mențin tiparul uman acolo în mijlocul vortexului. Binecuvântați-i și respectați-i pentru munca pe care o depun. Trimiteți-le iubire și susțineți-i în numele acelor daruri ale umanității care intervin în acțiune odată cu fiecare eveniment.
Una dintre modalitățile cele mai eficiente de a ne adapta acestei energii este de a trimite iubirea și energia voastră asupra vortexului însuși. Iubim modul în care ați umanizat uraganele, botezându-le cu nume omenești și dându-le atribute umane. Vă cerem să faceți un pas mai departe, întrucât vor mai fi încă două pentru a definitiva procesul de re-modelare energetică. Vă cerem să trimiteți în zonele afectate iubire și binecuvântare, atât oamenilor, cât și uraganelor, pentru munca pe care o înfăptuiesc. În următorii doi ani veți vedea și alte schimbări ale pământului. Să nu vă fie teamă. Ele sunt definitorii pentru evoluția umanității, așa cum pământul însuși trebuie să se schimbe pentru a suporta o vibrație mai înaltă.
Apariția Îngerilor Umani
Dragii noștri, trebuie să știți că noi urmărim cu emoție cum, zi de zi, voi creați Cerul pe Pământ. Știm că nu este ușor pentru voi să vă amintiți că acesta este doar un joc minunat inițiat de propriile voastre instrumente.
Vă vom mai spune că în timpul anului care urmează, stresul simțit acum de pământ va fi resimțit în egală măsură și de oameni. Creșterea valului de terorism pe pământ este resimțită în prezent ca rezultat direct al acestui stres. Ei sunt oameni care și-au pierdut speranța și cred că o pot regăsi exercitându-și orice element de forță aflat la îndemână.
Deși mulți dintre voi nu vor fi confruntați în extremis cu acest stres, totuși el va fi resimțit. În zilele care vor veni, această situație își va pune amprenta asupra provocărilor relaționale. Relațiile se vor schimba și ele vor conta mai mult ca niciodată înainte, pe măsură ce toți oamenii se schimbă. Rețineți că toate relațiile nu sunt decât o reflectare. Pe măsură ce tu te schimbi și te relaxezi, la fel se va întâmpla și cu relațiile pe care le dezvolți cu cei din jurul tău. Creați-le spațiu pentru a crește sau lăsați-le să își găsească locul pentru a înflori.
Sunt multe situații în care este crud și dificil să te manifești ca om. Vălul pe care l-ați creat este mai puternic ca niciodată. El este puternic dintr-un anume motiv. Rețineți că aceste dificultăți și neajunsuri sunt cel mai adesea acele momente când se realizează cel mai important salt în evoluția umană. Cea mai mare provocare are loc atunci când sufletul experimentează atâta disperare încât pierde din vedere lumina. Oamenii își pierd atunci speranța.
Acum, mai mult ca niciodată înainte, vă reamintim de îngerul uman: când vedeți un înger căzând, opriți-vă și ajutați-l. Sarcina unui înger uman în zilele care vor veni este să ofere amintiri despre lumină. Nu vă asumați sarcina de a rezolva probleme sau de a vindeca oameni. Mai degrabă atingeți-i cu lumina voastră și ajutați-i să îi atingă pe alții dacă aleg să facă aceasta. Ești un înger aflat în perioada de antrenament, chiar și atunci când ești disperat. Trebuie să știi că pentru a atinge înălțimile, trebuie să cobori în adâncuri. Pentru a defini lumina, trebuie să cunoști întunericul. Binecuvântează întunericul și folosește-l pentru a vedea lumina. Lumina este molipsitoare și este alegerea ta să o răspândești de-a lungul și latul pământului. Voi sunteți lucrătorii cu lumina ai Noii Umanități și suntem atât de mândri de lumina pe care o răspândiți.
Acum, vă redăm jocului vostru care continuă, îmbogățiți cu aceste trei memento-uri: Tratați-vă unii pe alții cu respect, aveți grijă unul de celălalt și jucați-vă frumos împreună.
Espavo.
Grupul
De Barbara Rother

Este ca și cum aș începe o nouă viață. Eram destul de fericită cu cea veche, dar sunt de acord să zgudui lumea mea și să o iau de la capăt. Steve și cu mine ne instalăm în noua noastră casă. N-ar trebui să fiu surprinsă de casa pe care am construit-o, dar sunt. Acest lucru mă face să realizez cât suntem de puternici când ne propunem să facem ceva. Am alcătuit o listă cu tot ceea ce îmi doresc să creez în noua casă. La sfârșitul listei am adăugat: ,,Tot ceea ce este bine pentru binele meu cel mai înalt". Avem o casă care ne depășește toate așteptările. Am avut încredere în inima mea atunci când am decis mutarea și în instinctul meu care îmi spunea că mutarea în Las Vegas este un pas înainte. Mi-am urmat instinctul pentru a realiza lucrurile ușor și cu bucurie. Îmi place când îmi ascult intuiția!
Cu adevărat, aceasta este o nouă aventură pe care o împărtășesc cu Steve, în același timp făcând personal pașii necesari pentru a dobândi sentimentul că suntem acasă în noul nostru spațiu. Zi de zi îmi rezerv timp pentru a aprecia noul meu mediu. Mă trezesc dimineața devreme, mă plimb în gradină și respir aerul proaspăt al zilei. Stau la biroul meu admirând vârfurile munților care se profilează în zare și care înconjoară acest vortex magic. Mă bucur de zonele încă nedescoperite din împrejurimi. Mă simt ca un copil care ia totul de-a gata. Strălucesc de bucuria acestei noutăți. Anticiparea fiecărei zile este un dar.
Uneori simt nevoia să-i strig vieții ca să încetinească puțin! Pe măsură ce aleg să merg mai departe, pare că viața îmi devine tot mai plină. Știu că deși într-o anumită privință dețin controlul asupra vieții mele, există alta în care îmi vine să renunț la el și să accept bucuria călătoriei în ritm alert, lăsându-mă în voia curentului. Știu că pot schimba timpul trăind plenar în prezent și focalizându-mă pe ceea ce fac. Îmi amintesc mereu că trebuie să mă bucur de fiecare clipă în loc să alerg grăbită către pasul următor care se apropie cu repeziciune. Când fac aceasta, la sfârșitul zilei, când stau întinsă în pat și reflectez, accept că am trăit una dintre cele mai bune zile posibile. Este important să îți urmezi sentimentele și intuiția, căci ele te vor aduce la cea mai înălțată petrecere a timpului.
Ori de câte ori urmăresc știrile la televizor, despre evenimente care se petrec în lume, trimit lumii iubirea mea și mulțumiri pentru că viața mea este atât de plină de bucurie. Sunt conștientă că dacă mă las copleșită de toată tristețea din lume, nu voi schimba situația în bine. Aș putea să fac din lume un loc mai bun păstrându-mi lumina și bucuria și alegând să le împărtășesc cu cei care intră în câmpul meu. Acesta este mesajul pe care intenționez să îl duc cu mine în curând, în Israel și în Turcia. În acest mod, îmi dau putere mie și celorlalți în tot ceea ce fac și spun. Sunt conștientă de energia mea și de efectul pe care îl au ceilalți oameni asupra ei. Aleg să trăiesc în momentul prezent, să fiu în alertă, conștientă și în permanență cu atenția la nivel înalt. Trimiterea iubirii către ceilalți schimbă energia din jurul meu. Menținând în permanență ridicat nivelul de entuziasm și de iubire de viață, iubirea se va răspândi pretutindeni în jurul meu.
În acest moment, inima mea este plină de sentimente calde de apreciere a vieții. Sunt cu adevărat binecuvântată prin lumea pe care mi-am creat-o. Le doresc tuturor ca să trăiască o asemenea bucurie. Privesc cu speranță către fiecare eveniment pe care Steve și cu mine îl prezentăm pe site-ul Lucrătorilor cu Lumină. Deși mă bucur enorm pentru casa mea, bucuria mi se dublează împărtășind-o cu minunata familie spirituală întâlnită în călătoriile noastre. Știu că mulți dintre voi trec prin greutăți în aceste vremuri de schimbare. Vă rog să mă credeți, viața mea nu a fost mereu binecuvântată. Am învățat să trăiesc într-un anumit stil. Viața este plină de suișuri și coborâșuri. Acum, am ales să experimentez cea mai înaltă bucurie. Știu că atunci când o provocare tulburătoare va apărea în viața mea, îi pot face față amintindu-mi bucuria pe care o simt acum. Voi păstra veșnic această lumină în inima mea. Acesta este adevărul meu. Puteți alege modul în care să vă vedeți propria viață. Eu am ales fericirea. Găsiți bucurie mai multă în viața voastră, râdeți mai mult și oferiți-vă șansa la fericire. În acest fel ne vom împărtăși lumina proprie cu lumea.
Dragoste și Lumină,
Barbara
Comentariile dumneavoastră sunt binevenite: Email Lightworker
Lightworker este o organizație
non-profit, dedicată răspândirii Luminii prin Împuternicire (858) 748 5837 www.Lightworker.com
Notă de copyright:
Vă rugăm să o includeți când folosiți acest material.
Copyright 2004 Steve Rother. Această informație poate
fi răspândită liber total sau parțial, cu
condiția să nu se perceapă taxe pentru ea și această notă să
fie atașată. Dacă folosiți o versiune parțială a
acestui material, vă rugăm să specificați acest lucru
și să menționați sursa originală completă de la http://www.lightworker.com/beacons/
Alte informații de la Steve și Grup pot fi găsite la: http://www.lightworker.com/
sau prin Lightworker la (702) 413 7312.
Faceți clic
pe unul dintre steaguri
pentru a vedea traducerile disponibile:
Dacă sunteți interesați să găsiți
și alte întruniri ale Cercurilor de Lumină,
faceți clic aici.
Pentru a afla mai multe despre organizația Lightworker, sau pentru a face parte din echipă, vizitați http://www.lightworker.com/vision/
Îți mulțumim că ne ajuți să răspândim Lumina.
| Sesiuni particulare cu Steve și Grupul |
|
| Index al meditațiilor |