|
Lightworker are onoarea să vă prezinte: Re-amintiri de Acasă 15 iulie 2001 Ce a fost greșit Semnale de Lumină Re-amintiri
de Acasă sunt prezentate în fiecare lună pe data de 15.
|
|
~Re-amintiri de Acasă~ De la Steve. . . Într-una din diminețile trecute m-am trezit foarte devreme și mă găseam într-un loc foarte neobișnuit în fața televizorului. Urmăream știrile de la 5:30 a.m. Sunt foarte conștient că aceasta poate cu ușurință să mă priveze de puterea mea, așa că nu o fac prea des. Totuși, eram acolo privind concentrat, pe măsură ce mă simțeam cum deveneam deprimat. Aș fi putut pur și simplu să plec, dar eram conștient că Grupul dorea ca eu să privesc pentru un anume motiv. Ca de obicei ei plantau semințe. În acea dimineață am privit cum știrile derulau poveste după poveste despre cum oamenii dădeau de-o parte puterea lor și cădeau pradă fricii. Când mi-am început munca două ore mai târziu mi-am adus aminte gândindu-mă "la ce bun?" Din dovada pe care o văzusem dimineața era evident că noi (oamenii) mergeam înapoi, nu înainte. Mă uit la știri din timp în timp, în special când călătorim, dar nu-mi amintesc să fi văzut atât de multe povești care să ne arate pe noi ca oamenii care ne temem de propria noastră putere. Ați ghicit, Grupul mă monta. De fapt a fost această
experiență cea care a montat scena pentru următorul mesaj de la Grup:
Cerință specială:
|
Salutări de Acasă:
Este o deosebită onoare pentru noi să fim în prezența voastră, a "Celor Aleși". Voi sunteți aceia care ați schimbat direcția marelui Joc. Voi sunteți acum într-o nouă realitate și un nou joc. Ca și primul, acesta este tot o realitate din creația voastră proprie. Trăind cu responsabilitatea de a deține propria putere schimbă chiar și cele mai mărunte aspecte ale vieții voastre zilnice. Noi vă spunem că voi sunteți cei care fac această schimbare posibilă. Este bunăvoința voastră de a merge în necunoscut, cu vălul plasat cu fermitate, ceea ce vă dă imensa posibilitate de a pune în mișcare propriul vostru proces evolutiv. Chiar și cu toată măreția din Cer nu a fost posibil pentru noi să facem ceea ce ați făcut voi. Iubirea pe care v-o purtăm se întinde dincolo de distanța despre care credeți voi că separă Cerul de Pământ. Toate ființele, de la origini, privesc acum așteptând să vadă ce veți face în continuare. Noi suntem cu adevărat onorați să fim în prezența voastră. Voi sunteți expresia lui Dumnezeu manifestat ca om. Voi începeți abia acum să înțelegeți originile voastre adevărate și adevărata voastră putere. Voi sunteți Cei Aleși, care scriu scenariul pentru Noua Planetă Pământ.
Vibrația Colectivă
Timpul nostru împreună în această sesiune va fi focalizat pe schimbările care sunt acum în derulare și pe posibilele reacții la aceste schimbări. Alegerile voastre individuale v-au adus atât de departe, încât acum vă mișcați cu rapiditate în Noua Lumină. Vă spunem că nu vă mișcați singuri. Este vibrația colectivă a umanității ca un întreg cea care a permis avansarea pe care o experimentați acum. Voi nu sunteți separați unul de celălalt, voi sunteți unul. Noul Joc vă va permite să vă găsiți expresiile și o înțelegere a acestei unități.
Odată cu vibrațiile mai înalte, intensitatea Jocului a crescut în ultimele câteva luni pentru a face posibile schimbările care acum apar în drumul vostru. Timpul pe care îl experimentați acum este un timp al odihnei și al asimilării noii energii. Aceasta nu va dura, așa că vă cerem să vă bucurați de perioada de odihnă. Este muncă de făcut și voi simțiți impulsul puternic de a trece la treabă și a merge mai departe cu scopul vostru real. Voi știți că ați intrat în Joc cu un scop precis, cu toate că vă scapă în mod conștient. Noi vă spunem că în curând veți vedea mai multe din adevăratul vostru scop. Adesea simțiți că trebuie să pășiți în munca voastră într-o manieră publică pentru a crea propria urmă și a fi înăuntrul pasiunii voastre. Unii dintre voi vor face cu siguranță aceasta, dar noi vă spunem că toți puteți avea un impact semnificativ atunci când vă veți obișnui să vă folosiți propria putere în viața zilnică. Aceasta este maniera care crește cel mai eficient vibrația colectivă a umanității.
Puteți să Trăiți Vremuri Interesante
Voi sunteți la o răscruce. Ați mai fost aici înainte, totuși de această dată se pare că veți alege un drum nou. Voi vă aflați într-o perioadă foarte interesantă pentru Noua Planetă Pământ. Se cer multe de la oameni acum. Sunteți confruntați cu restricții. Voi simțiți aceste restricții și vă gândiți că sunteți blocați. Noi vă spunem că vă confruntați cu acestea pentru ca să nu vă mișcați prea repede față de cât asimilați. În câmpul polarității în care trăiți voi puteți să vedeți doar trecutul cu claritate. Prezentul este difuz în cel mai bun caz, iar viitorul este ascuns de voi complet. Datorită acestei vederi, chiar dacă voi mergeți cu viteza Iubirii, vă simțiți ca și cum ați fi blocați și nu v-ați mișca deloc. Din perspectiva voastră nimic nu se întâmplă, însă din perspectiva cosmică voi evoluați într-o clipită.
Conexiunea cu Atlantida
Lucrând cu această minunată familie de Lucrători în Lumină Păstrătorul este foarte conștient că oamenii care citesc această comunicare sunt aceia care au ales să se miște cu cea mai mare viteză posibilă. Voi sunteți atât de nerăbdători să treceți în stadiul următor, încât nu vedeți că voi creați multe din propriile restricții. Voi sunteți aceia care insistă în a sta în fața clasei. Mulți dintre voi sunteți de pe vremea Atlantidei. Voi ați așteptat unsprezece mii de ani pentru șansa de a fi aici, la această conjunctură a timpului, spațiului și realităților alternative. Cei mai mulți dintre cei care citesc acest material au fost în Atlantida pentru cel puțin o viață, iar unii dintre voi au avut roluri decisive pe care le-au jucat în acea perioadă specială. Voi vedeți că Atlantida este acum în conștiința voastră colectivă. Voi vedeți filme, povestiri și descoperiri despre Atlantida în fiecare zi. Aceasta se întâmplă pentru că voi vă aflați la același nivel vibrațional la care erați atunci. După cădere, fiecare dintre voi a făcut legământul să se întoarcă și să facă alegeri diferite dacă vibrațiile colective ale umanității vor mai atinge vreodată acel nivel. Ghiciți ați reușit. Atlantida s-a întors.
Cele Două Probleme care au Scufundat Atlantida
Țelul vostru este crearea locului de Acasă de partea voastră a vălului. Noi vă spunem că în acest stadiu al dezvoltării voastre există două potențiale restricții care pot să devieze avansarea voastră și să vă facă să cădeți în aceleași probleme care au dus la posibila distrugere a Atlantidei. Vă rugăm re-amintiți-vă că Atlantida a fost o minune tehnologică, cu o bază spirituală care a deschis posibilitățile de a fi în adevărata putere. Nimeni nu a declarat că în mod intenționat a direcționat greșit energia în așa fel încât să cauzeze distrugerea acestui mare pământ. Ca și în vremurile pe care le trăiți astăzi, în acele vremuri puterea voastră personală era radical crescută. A fost lipsa voastră de dorință în a prelua responsabilitatea pentru folosirea acelei puteri pentru a crea lumea voastră, cea care a cauzat problema. Aceasta poate fi văzută în viețile voastre astăzi în două zone:
1. Frica de putere
Aceasta este o frică primară care face ca oamenii să bată în retragere în vechea energie. Este cauzată de frica de a merge înainte. Aceasta este frica ce face ca oamenii să dea puterea lor altora. Responsabilitatea de a folosi puterea voastră de a vă crea realitatea stă numai în voi. Nu o puteți da altcuiva, fie ei lideri spirituali sau guvernamentali. Semne despre aceasta pot fi văzute acum la știrile voastre în fiecare zi. Aceasta este, de asemenea, o bătaie în retragere care a făcut ca unii dintre liderii voștri mondiali să încerce în disperare de cauză câteva din căile vechii energii (Kosovo, Afganistan, etc.). Pe măsură ce vibrația colectivă a umanității crește, cunoașterea voastră va avansa. Aceasta se va petrece în toate zonele, de la știință la studii umaniste în medicină. Progresul cunoașterii va întâmpina rezistență din partea majorității oamenilor ca o rezistență naturală de a prelua voi puterea. În istoria voastră chiar și când omul cavernelor a descoperit focul, acesta a fost privit ca ceva de care trebuie să te temi. Chiar și astăzi oamenii au tendința de a da crezare la orice doar dacă întâi a fost înconjurat de mister. Aceasta a fost numai pentru a ascunde propria voastră putere de voi înșivă. Omul cavernelor a acceptat în final focul când s-a gândit că este un dar de la Dumnezeu. Proprietățile vălului pe care îl purtați efectiv vă împiedică să vedeți adevărata voastră putere. Asta nu înseamnă că nu aveți putere ci doar că nu o puteți vedea. Voi puteți vedea mare putere în alții, totuși nu o puteți vedea în voi înșivă. Gluma cosmică este că voi sunteți "Dumnezeu- l" pe care îl căutați cu atâta disperare. Folosiți acea putere în siguranță pentru a crea propria voastră realitate și a privi în timp ce magia începe. Oamenii au o frică adânc înrădăcinată de a prelua această putere. În loc să preluați puterea, voi preferați să o dați altora. Voi încă duceți războaie asupra alegerii cui să-i dați puterea voastră. Acum aveți o recentă creștere a puterii. Adăugați la această mixtură o creștere a presiunii datorată rearanjării economice și aveți mediul perfect pentru ca această frică să prindă rădăcini. În istoria voastră recentă acestea au fost exact condițiile în care Hitler și cei ca el au găsit oportunitățile de a prelua puterea de la voi în numele conducerii. Voi le-ați predat răspunderea pentru realitatea voastră și, de aceea, le-ați predat puterea voastră.
2. Competiția spirituală
A doua problemă este chiar mai periculoasă și vă apare mai degrabă printre aceia care "stau în fața clasei". Pentru a descrie competiția spirituală este necesar întâi să definim cuvântul "spiritual". Contrar credințelor populare omenești noi definim spiritualitatea ca fiind tot ceea ce nu este fizic. Aceasta include sistemul credinței, ideile și acea parte din voi înșivă (Sinele Superior) care nu se încadrează în balonul fizic al biologiei. Competiția spirituală care a încetinit avansarea voastră a existat în multe părți, incluzând încercările sincere de a ajunge la vibrații mai înalte. Partea omenească din voi v-ar spune că vibrațiile mai înalte sunt mai bune decât vibrațiile mai joase. Noi vă re-amintim că nici una nu este mai bună decât cealaltă, ele sunt doar diferite. Pentru a ilustra acest punct, lăsați-ne să folosim statutul nostru vibrațional. Tărâmul Angelic în care locuim noi este la un nivel vibrațional cu mult mai înalt decât cel în care sunteți voi. Totuși, dacă vă re-amintiți declarațiile noastre de la deschidere, v-am spus că cu toată măreția din Ceruri noi nu am fi putut înfăptui ceea ce ați făcut voi. Vă spunem adesea că noi suntem cei onorați de a fi în prezența maeștrilor de la Tabla de Joc. Adevărul este că noi, Îngerii și Oamenii, suntem ambii expresii diferite ale energiei pe care voi o numiți Dumnezeu. Una nu este mai bună decât cealaltă. Suntem pur și simplu diferiți și avem scopuri diferite.
În zilele Atlantidei voi v-ați aflat în situația în care ați simțit nevoia de a forma clase și cetățenii. Aceasta este o formă directă de competiție spirituală forțată la nivel guvernamental și a fost un factor principal de contribuire la căderea unui mare pământ. Folosiți-vă capacitățile de discernământ asupra a tot ce intră în câmpul vostru. Fiți atenți la orice care determină clasificări sau consideră o vibrație a fi mai bună decât alta. Vă cerem să fiți extrem de precauți la oricine sau orice care pretinde că deține singura cale. Există mai multe căi către adevăr. Fiecare dintre ele este o altă aromă a adevărului. Nici una dintre ele nu este întregul adevăr. Asumați-vă responsabilitatea de a găsi propria voastră aromă și luați numai ceea ce rezonează cu voi înșivă. Aceasta este adevărata putere și motivul pentru care v-ați plasat în fruntea clasei în acest moment. Noi am vorbit de mai multe ori de Energia Universală. Aceasta este energia de bază care permite toate lucrurile și din care toate lucrurile sunt create. Creșterea puterii vă aduce o mai clară înțelegere a acestui adevăr de bază și a tuturor aplicațiilor sale. Mișcarea acestei energii este amestecată și auto-reglabilă. Toate lucrurile care se află în acord cu această energie vor găsi sprijin și toate lucrurile care opun rezistență vor întâmpina rezistență și eventual o cale ștearsă. Priviți înapoi în propria voastră istorie pentru a vedea evenimentele care au dat formă Jocului vostru și cum s-au aliniat ele la Energia Universală. Ceea ce faceți încurajează amestecul și autoreglarea energiei sau promovează segregarea și separarea?
Recapitulare
Vremurile care vor veni sunt pline de posibilități. Voi creați Noul Joc. Acesta este cel mai interesant timp la Tabla de Joc a Liberei Alegeri. Evoluția umană este la îndemână. Re-amintiți-vă cu mândrie de Atlantida. Voi sunteți aici pentru a face diferența atât din punct de vedere individual, cât și colectiv și asta veți îndeplini. Zilele din fața voastră vă vor da ample oportunități pentru a vă acomoda cu puterea voastră. Între timp vă rugăm să rețineți două puncte simple:
1) Voi sunteți Dumnezeu și aveți responsabilitatea de a vă folosi puterea de a crea
2) Voi nu sunteți singurul Dumnezeu
Auzim râsetele voastre și sperăm că voi le auziți pe ale
noastre. Vă rugăm cu cel mai sincer respect și cu cea mai adâncă dragoste
să vă tratați între voi cu respect, să aveți grijă unul de celălalt și
să vă înțelegeți
bine împreună.
Grupul
În cadrul channeling-ului în direct Grupul a vorbit foarte mult despre Atlantida. Cele mai multe dintre aceste informații vor apare într-o povestire a lor din vremea continentului Mu despre Amor. Această carte va fi a treia carte de la Grup care este programată să iasă în vara lui 2002. Următoarea carte, din noiembrie 2001, va conține multe de informații despre legătura cu Atlantida și despre relația cu ceea ce se întâmplă acum pe planeta noastră. Grupul a vorbit continuu despre aceasta, deoarece, spun ei, suntem exact în același loc. Deciziile pe care le luăm de acum înainte atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv vor decide soarta Noii Planete Pământ. Data viitoare când voi urmări știrile voi căuta să văd cum s-au aliniat lucrurile în legătura cu Energia Universală.
Mulțumesc pentru îngăduința de a juca acest minunat rol.
Calde ÎMBRĂȚIȘĂRI și blânde
imbolduri

Păstrătorul Sabiei
de Barbara Rother
Acum este momentul contactării familiei spirituale. Există Cercuri de Lumină peste tot în lume. Aceștia sunt indivizi care se alătură altor Lucrători în Lumină în zona lor pentru a fi împreună cu cei la fel ca ei. Fiecare din aceste grupuri are un conducător invizibil care îl conectează cu alte grupuri. Este o lume mică atunci când ajungem să atingem pe cei din jurul nostru indiferent unde sunt ei. Atingeți-vă și formați propriul vostru Cerc de Lumină de azi înainte. Împreună putem face Lumina să lucească mai strălucitor.
Lăsați-ne să ne imaginăm toate Cercurile de Lumină îmbinându-se împreună ca și cum ar fi unul singur. Începeți printr-o inspirare pe nas, profundă, de curățare. Expirați apoi pe gură. Cu fiecare respirație detașați-vă cu trupul și cu mintea de realitate. Toate gândurile de a fi singur dispar pur și simplu. Simțiți o căldură împrăștiindu-se rapid peste întreaga voastră ființă. Acesta este sentimentul dragostei. Acesta este sentimentul de a ști că sunteți în prezența familiei Spirituale. Barierele precum distanța și timpul au fost îndepărtate. Voi ați lăsat deoparte logica ce vă spunea că aceasta nu este posibil.
Permiteți Magiei să Înceapă
Sunteți una cu toți Lucrătorii în Lumină de pretutindeni. S-ar putea să nu fiți capabili să vă focalizați asupra detaliilor referitoare la ființele lor fizice dar puteți simți energia și vedea aurele acestei familii. Închideți ochii un moment și simțiți această energie. Acum aveți nevoie să atingeți chiar mai mult. Simțiți o energie electrizantă pulsând de-a lungul întregului vostru corp. Vedeți cristalul, lumina alb-aurie curgând de sus în jos, ca un tunel, atingând chakra inimii, răspândindu-se prin chakra gâtului, făcându-vă să vă doriți să cântați de bucurie. Ascultați frumusețea vocii voastre interioare. Este o emoție a etalării voastre atât de copleșitoare încât sunteți nerăbdători să o împărtășiți celorlalți. Începeți un Cerc al Luminii acum. Vă simțiți pe voi înșivă atingând în mod magic cu mâna voastră dreaptă, cu palma îndreptată în jos, pe cea a Lucrătorului în Lumină de lângă voi/ ei ajung la voi cu mâna stângă, cu palma îndreptată în sus. Acest sentiment electrizant vă traversează întreg corpul și pe al lor. Îl simțiți scurgându-se încet în susul și în josul coloanei vertebrale, degetele de la picioare vă furnică pe măsură ce continuă să se scurgă către vârful degetelor. Este atât de bine să-l împărțiți cu membrul familiei voastre Spirituale știind că împărtășirea acestei energii nu poate decât să o facă să crească mai puternică.
Voi continuați să eliberați această minunată energie prin palma voastră dreaptă pe măsură ce partenerul sau partenera voastră în Spirit primește acest sentiment prin mâna sa stângă. Același sentiment îi înghite și pe ei. Ei experimentează o senzație copleșitoare de pace și incitare în același timp. În vreme ce ei au mâna stângă întinsă cu palma îndreptată în sus, primind tot ceea ce voi le împărtășiți, ei întind mâna lor dreaptă cu palma îndreptată în jos. Aceasta le permite să continue acest Cerc al Luminii către sufletul special de lângă ei. Energia și dragostea par să crească pe măsură ce cu fiecare ființă Cercul se lărgește și dragostea se extinde continuu. Fiecare dintre voi se simte mai plin de putere de la energia vortex-ului pe care l-ați creat. Se simte ca un cluster de lumină format din stele căzătoare, care a început încet. Pe măsură ce se face conexiunea persoană cu persoană intensitatea și viteza acestei energii se mărește. Aceasta creează o mișcare rapidă care aproape că vă amețește. Accelerează pe măsură ce fiecare mână se alătură Cercului. Căldura Luminii va face să străluciți dinspre interior. Vă simțiți corpul zgâlțâindu-se, legănându-se blând cu această energie.
Acesta este Dansul Luminii
Ritmul energiei vă duce blând unul lângă altul, la unison cu toți cei din
Cerc. Nu vă puteți abține să simțiți cum un zâmbet larg crește pe măsură ce
râdeți cu încântare. Vedeți pacea acestui vortex încetinind acum la o
viteză blândă. Se ajunge la o oprire subtilă, lăsându-vă cu cel mai complet sentiment
de pace interioară. Strângeți blând, cu dragoste mâinile oamenilor de lângă
voi. Conștientizați scopul acestei atingeri și dați drumul la mâinile lor. Aceia
care fac parte din Cercul de Lumină din lungul și din latul lumii și-au eliberat
acum mâinile dar vor continua atingerea eternă pe care o împărtășesc în inimile
lor. Așa bucurie a fost simțită. Este un gând atât de confortabil să știi
că
suntem cu toții unul. Să știi că nu ești niciodată singur. Dacă vreodată
simțiți în acest fel respirați adânc, închideți ochii, îndreptați mâna
dreaptă spre în jos, mâna stângă spre în sus și simțiți conexiunea Cercului de
Lumină. Și așa este
Notă de copyright:
Vă rugăm să o includeți când folosiți acest material.
Copyright 2004 Steve Rother. Această informație poate fi răspândită liber total sau parțial, cu condiția să nu se perceapă taxe pentru ea și această notă să fie atașată. Dacă folosiți o versiune parțială a acestui material, vă rugăm să specificați acest lucru și să menționați sursa originală completă de la http://www.lightworker.com/beacons/. Alte informații de la Steve și Grup pot fi găsite la: http://www.lightworker.com/ sau prin Lightworker la (858) 748 5837.
Dacă sunteți interesați să găsiți și alte întruniri ale Cercurilor de Lumină, faceți clic aici.
Pentru a afla mai multe despre organizația Lightworker, sau pentru a face parte din echipă, vizitați http://www.lightworker.com/vision/
Îți mulțumim că ne ajuți să răspândim Lumina.