Salutări de Acasă:

Vă iubim nespus de mult. Ne uităm prin cameră şi vedem familia noastră spirituală. Vă surprinde să auziţi că noi suntem familia voastră? Ne-aţi chemat aici de multe ori şi noi am răspuns întotdeauna. Realizaţi că voi sunteţi cei care aţi creat această acumulare de energie care este acum în procesul schimbării a tot ceea ce este? Vă uitaţi la voi şi credeţi că sunteţi singuri. Vă uitaţi la voi şi credeţi că sunteţi câţiva. Unii dintre voi v-aţi întrebat: "De ce sunt aici? De ce mă aflu în acest loc ciudat?" Iar noi vă spunem că numele voastre se aflau pe aceste scaune şi vă ţineau locul cu mult timp înainte ca voi să veniţi aici. Fiţi binecuvântaţi că aţi auzit chemarea, pentru că aceasta a fost alegerea voastră. Vă mulţumim pentru că aţi avut curajul să vă ascultaţi inima, pentru că voi sunteţi cei care aţi pus-o în mişcare. Voi sunteţi cei care aţi susţinut cuvintele prin acţiune. Intenţia noastră este puternică şi cu toate acestea vă spunem că, cu toate forţele din această parte a vălului, noi nu putem face nici cel mai mic pas în acţiune care să o poată aduce în lumea voastră. Îngerii creează atunci când reflectă splendoarea oamenilor. Sunt momente când ne aflăm chiar lângă voi şi vă transmitem o mulţime de idei. Cu toate acestea noi vă spunem că voi sunteţi magicienii. Voi sunteţi cei care deţin puterea magică a creaţiei, dincolo de puterea voastră de înţelegere. Mai întâi prin gândul vostru, urmat apoi de acţiune. Ah, dar voi ştiţi toate acestea, pentru că acum vă re-amintiţi. Voi sunteţi cei care aţi pus-o în mişcare prin intenţia şi prin acţiunile voastre. Suntem extraordinar de mândri să fim aici şi să fim martorii acestei evoluţii.

În această zi dorim să vă vorbim despre schimbarea energiei pentru că într-adevăr aceasta a avut loc. Toţi aţi simţit-o. Acum vă spunem că scena de joc este pe nivele, pentru că în curând veţi fi la un nivel dimensional mult mai apropiat de spirit. Lupta ca să atingeţi acest nivel este truda voastră de mulţi ani. Biologia voastră a trecut prin multe, multe ajustări şi va continua să se acomodeze, pentru că, dintre toate corpurile voastre acesta este cel mai dens. Este cea mai fizică şi mai tridimensională parte a voastră. Se descurcă bine. Felicitaţi-vă. Felicitaţi-vă corpurile. Onoraţi biologia voastră, pentru că aceste bule biologice nu au fost create iniţial să vă poarte atât de departe, pentru că voi nu trebuia să ajungeţi până aici, dar iată-vă aici. Acum începeţi să vă întindeţi aripile. Acum deveniţi îngeri umani. Ce bucurie. Ce fior. Sperăm să vă bucuraţi la fel de mult ca şi noi.

[În secţiunea următoare şi de-a lungul acestui mesaj Grupul vorbeşte despre un exerciţiu pe care noi îl facem ca parte a seminarului Măiestria de Sine. Vă rugăm să citiţi povestea despre acest exerciţiu urmărind mesajul Grupului numit "Continuarea Poveştii"]

În această zi v-aţi jucat de-a ghidul şi aţi văzut frustrarea care este simţită câteodată în această parte a vălului, pentru că vă vorbim deseori. Vă atingem. Vă mângâiem pe obraz. Vă îmbrăţişăm cu aripile noastre întinse larg şi cu toţii simţiţi uneori cum vi se ridică părul de pe braţe. Suntem acolo tot timpul şi vă şoptim la ureche, "Suntem aici. Suntem aici." Ascultaţi cu atenţie, dar nu cu urechile. Ascultaţi cu inima pentru că aşa vă vorbim. Ne bucurăm foarte mult de aceste momente, când putem să ne jucăm cu vibraţiile pe care le recepţionaţi în urechi, pentru că aşa sunteţi obişnuiţi să ascultaţi.

Multe s-au schimbat. Simţiţi lucrul acesta pe multe nivele dimensionale. Veţi simţi şi mai mult în lunile următoare, pentru că vor veni schimbări legate de modul în care oamenii re-acţionează asupra mediului înconjurător. În timp, se va schimba complet pentru voi toţi. Veţi vedea că unii dintre voi îşi vor prelua foarte uşor puterea, dar alţii nu. Unii vor merge şi vor crea în mod magic realitatea dorinţelor lor cele mai fierbinţi. Se va petrece cât ai clipi din ochi. Iar ceilalţi, vor încerca tot mereu să păşească înainte, doar ca să descopere că lucrurile nu merg cum trebuie, doar ca să descopere că realitatea nu se creează aşa cum şi-au dorit ei. Vă rugăm să nu-i judecaţi pe nici unii, pentru că aceasta va întârzia evoluţia voastră. Permiteţi-ne să vă re-amintim că principala cauză care a dus la distrugerea Atlantidei a fost Competiţia Spirituală. Aceia dintre voi care întâmpină rezistenţă, sunt cei care se află în cea mai importantă parte a lecţiei lor. Aceştia sunt cei care au ales să rămână mult după ce contractul lor a fost încheiat, iar schimbarea lor va deschide larg uşile pentru fiecare de pe această planetă.

Schimbarea dintr-o perspectivă a întâmpinării de rezistenţă spre una de acţiune şi responsabilitate este, probabil, cea mai dificilă schimbare şi cea mai grea lecţie de viaţă. Întindeţi-le mâna doar ca să capete îndrăzneală şi încurajaţi-i, dar nu-i susţineţi pentru că nu au nevoie de susţinere. Fiecare dintre voi purtaţi în interior seminţele puterii măreţiei, ceea ce voi numiţi Dumnezeu. Pentru că voi nu sunteţi o parte din Dumnezeu, voi sunteţi întregul Dumnezeu şi purtaţi în interiorul vostru această putere a creaţiei, chiar şi acum când vă aflaţi în această cameră. 

Ah, cât de eficace este vălul. Va sosi un timp când veţi fi de cealaltă parte, când veţi fi Acasă şi veţi râde şi veţi glumi unii cu alţii şi veţi spune: "Nu-i aşa că este uimitor că eu şi cu tine am fost acolo şi ne-am certat şi nu ne-am putut re-aminti cine suntem? Nu-i aşa că a fost distractiv?" Acum nu vi se pare distractiv, dar vă veţi re-aminti de aceste momente ca fiind distractive, pentru că acesta este Jocul pe care l-aţi înscenat. Şi în momentele când sunteţi singuri şi în momentele când nu puteţi să vedeţi cine sunteţi şi în momentele când vă gândiţi că aţi fost abandonaţi, noi stăm acolo cu mâinile întinse spre voi, învăluindu-vă cu dragoste, dar voi nu o simţiţi. Să ştiţi că noi suntem acolo, susţinându-vă şi şoptindu-vă la ureche că suntem aici. Noi suntem aici cu voi şi ceea ce simţiţi voi simţim şi noi. Şi dacă reuşim să vă atingem chiar şi în cel mai uşor mod, vă veţi re-aminti această atingere. Şi atunci o veţi purta cu voi pentru totdeauna, pentru că această mică atingere vă va re-aminti de Acasă. Şi atunci veţi răspândi lumina din ochii voştri de fiecare dată când veţi zâmbi, dinţii vă vor străluci, lumina din ochii voştri va străluci şi îl veţi atinge pe celălalt, pentru că acum sunteţi Îngeri Umani. Învăţaţi să duceţi această putere în interiorul vostru şi acesta este pasul cel mai dificil pentru oameni. O faceţi bine. Este la latitudinea voastră. Felicitaţi-vă deseori. Lăsaţi-vă loc să faceţi greşeli şi învăţaţi cum să folosiţi noua putere. Lăsaţi-vă loc să fiţi umani pentru că umanitatea deţine cea mai minunată expresie, ca parte finită a Creatorului infinit. Aceasta sunteţi voi, iar acum începeţi să abordaţi această putere care este a voastră prin naştere. Începeţi să împărtăşiţi unica minte a Unităţii. În Unitate nu există secrete. Vor veni timpuri când veţi da o mână de ajutor celorlalţi, dar să nu vă asumaţi responsabilitatea pentru fericirea, bucuria sau acţiunile lor. Aceste responsabilităţi sunt reflecţiile adevăratelor lor puteri. Încurajaţi această putere în ceilalţi şi nu le-o mai luaţi, de acum înainte.

Acesta este timpul acţiunii. Acum este momentul să vă îndreptaţi spre pasiunea voastră pentru că o faceţi bine, pentru că aţi simţit-o de ani de zile. Mulţi dintre voi aţi tăinuit această energie foarte mult timp în aşteptarea acestei zile. Ei bine, ştiţi ceva? Este aici. Nu trebuie să mai aşteptaţi. Voi aţi creat-o. De aceea aţi simţit imboldul şi noi suntem profund onoraţi să ne aflăm în prezenţa celor care au schimbat Jocul. Voi aţi făcut posibil acest lucru, nu noi. Există doar o singură regulă a Jocului Liberei Alegeri. "În tot ceea ce se întâmplă va fi alegere liberă". Puteţi alege să vă ascundeţi, puteţi alege să căutaţi, sau puteţi alege să nu jucaţi deloc Jocul. Puteţi să alegeţi să vă vedeţi pe voi înşivă ca pe nişte fiinţe limitate, care sunt capabile să meargă doar până la un anumit punct. Puteţi să alegeţi să vă vedeţi ca pe cineva care are întotdeauna nevoie de ajutor din afară, ca să fiţi întreg. Noi vă spunem că cea mai uşoară modalitate ca să treceţi de această lecţie este să ieşiţi în afară şi să oferiţi în mod responsabil ajutor celorlalţi, care trec prin lecţii asemănătoare. Tocmai pentru acest lucru aţi fost instruiţi. Sunteţi Îngerii Umani şi vor veni vremuri când veţi intra în vieţile oamenilor şi îi veţi atinge doar pentru puţin timp. Şi vor veni alte vremuri când veţi intra în vieţile oamenilor şi veţi petrece ani întregi muncind cu lecţiile lor şi fiind o oglindă pentru ei.  

Aţi avut posibilitatea să mergeţi Acasă. Ah, dar voi aţi ales să rămâneţi şi de curând aţi trecut printr-o perioadă de ajustare a vibraţiilor, în care v-aţi obişnuit cu ideea că poate nu vă veţi întoarce Acasă. Aţi aşteptat cu mare nerăbdare acest moment. Ah, dar nerăbdarea vă copleşeşte acum, când realizaţi că este muncă de făcut. Sunt lucruri care există, sunt lucruri care trebuie făcute, sunt oameni care trebuiesc ajutaţi şi sunt vieţi care pot fi influenţate. Există spaţiu ca să creaţi, pentru că voi sunteţi maeştrii vindecători şi atunci când creaţi spaţiu pentru alţi oameni ca să aibă destulă încredere ca să se poate vindeca, vă descoperiţi adevărata pasiune. Dragii noştri, vă aflaţi în bucurie şi pasiune atunci când creaţi acest spaţiu. Faceţi-o bine. Sunteţi cei care aduc lumina, iar lumina pe care o răspândiţi se va reflecta timp de secole. Organismele voastre trec prin schimbări care vă vor conduce spre re-evoluţie, pentru că întinerirea voastră a început deja. Chiar şi acum, când ne aflăm împreună în această cameră voi nu îmbătrâniţi. Sunteţi fiinţe atât de puternice. Dacă am putea da deoparte vălul, numai pentru o secundă, aţi înţelege. Ah, dar dacă am face-o, probabil că veţi merge Acasă, aşa că nu o vom face. În schimb, vă vom transmite impresii, din perspectiva noastră, despre cine sunteţi. Dorim să vă împărtăşim una dintre aceste impresii chiar acum. Este vorba despre povestea domnului Mike.  

Povestea începe cu un băieţel de 4 ani pe nume Michael, un flăcău tânăr şi puternic pentru că ştia cine este. Să nu încercaţi să folosiţi sentimentul de vinovăţie cu dl Mike, pentru că nu veţi reuşi. El priveşte dincolo de iluzia controlului creată prin vină. Mike se află aici în lecţie, în cea de a 3-a dimensiune. Mike este aici să ajute ca lucrurile să se schimbe. La vârsta de 4 ani, Mike a primit un cadou. A fost un cadou nepotrivit la acel moment, pentru că Mike nu era suficient de înalt să se poată plimba cu bicicleta pe care a primit-o, pentru că aceasta era mare ca o bicicletă de adult. Dar era nouă, era strălucitoare, avea panglici la ghidon şi mici jucărioare pe ea. Tatăl lui Mike a spus: "Mike, punem bicicleta în garaj, sus pe rafturi, la păstrare, până mai creşti." Mike a spus: "Te rog nu face asta. Este bicicleta mea. Vreau bicicleta." În final, cu greu, tatăl a cedat. Într-un colţ de garaj, bicicleta şi-a găsit o nouă casă. Stătea mândră în faţa uşii, rezemată în suport. Mike se ducea zilnic acolo şi se juca, chiar dacă nu era suficient de înalt ca să ajungă la pedale. Mama lui i-a pus un scăunel ca să se poată urca pe bicicletă şi stătea acolo ore întregi şi visa. Pe această bicicletă magică imaginaţia lui Mike îl purta spre locuri îndepărtate, în călătorii minunate. Mike iubea această bicicletă chiar dacă nu putea încă să ajungă la pedale. Împreună, Mike şi bicicleta lui magică, au făcut multe călătorii. Părinţii lui se îngrijorau de cât de mult timp petrece în garaj. Mike petrecea ore în şir în garaj, împreună cu bicicleta lui lăsând imaginaţia să-l poarte spre cele mai minunate locuri din lume. Mike era foarte imaginativ.

Într-o zi, în toiul verii, Mike se juca în garaj pe bicicleta lui când şi-a dat seama că pentru prima oară a atins pedalele. Chiar când a făcut această descoperire, s-a auzit o voce dinspre uşa deschisă a garajului. "Dumneavoastră sunteţi dl. Mike?", spuse vocea. Mike s-a uitat împrejur şi a spus: "Da, numele meu este Mike." Atunci un domn în vârstă a apărut, s-a îndreptat spre colţ şi a spus: "Eu sunt vecinul tău. Te-am auzit jucându-te. Te-am auzit distrându-te şi scoţând sunete de sirene şi sunete de clopoţei, şi vorbind cu prietenii tăi imaginari, de mult timp. Şi eu îmi petrec timpul în garaj şi m-am decis în final să vin să te cunosc. Numele meu este Henry Danman şi sunt vecinul tău. Sunt prietenul tău. "Lui Mike i s-a tăiat răsuflarea pentru că era în lumea lui imaginară. Ieşind din lumea lui imaginară pentru o clipă, s-a dat jos de pe scăunel şi s-a dus spre dl. Danman. Întinzând mâna spre dl. Danman, a spus: "Dl. Danman, eu sunt vecinul dumneavoastră şi îmi pare bine să vă cunosc." În acel moment dl. Danman a zâmbit şi Mike s-a schimbat pentru totdeauna. Mirat, Mike stătea şi se uita la el. Nu ştia ce să spună. Nu ştia ce simte. Nu ştia ce înseamnă asta. Henry Danman zâmbi, strânse mâna tânărului şi zise: "Poţi să-mi spui Henry." Mike, replică: "Nu mi se permite să le spun oamenilor mai în vârstă Henry, dar pot să vă spun dl. Danman." El a spus: "Foarte bine, atunci. Doar vreau să ştii că locuiesc în casa vecină şi oricând vrei să vorbeşti, eu sunt de obicei în garajul meu. Garajele noastre sunt unul lângă altul. Dar mi-am dorit să vin şi să-l întâlnesc pe dl. Mike pentru că am auzit multe despre tine." Şi astfel cei doi s-au despărţit şi s-au întors la garajele lor.

Au trecut câteva zile până când Mike s-a hotărât să-şi învingă curiozitatea. Şi curând, a apărut în faţa uşii deschise a garajului vecinului său, Henry Danman. Mike se uită spre colţ şi îl văzu stând în capătul garajului, pe scaunul său ticsit, citind, cu spatele la uşă. Fără să se întoarcă, Henry Danman, spuse: "Este cumva dl. Mike?" "Da, dl Danman, eu sunt. Ce citiţi?" Ah, vino să vezi", spuse Henry trăgând un scaun pentru tânărul său musafir. "Hai să-ţi arăt călătoriile mele." Şi de atunci cei doi s-au ataşat unul de celălalt. Era o legătură cum n-a mai fost de mult timp. Pentru că ei s-au descoperit unul pe altul în acea zi şi de atunci, Mike se ducea adesea în garajul dl. Danman şi vorbeau. Sau câteodată dl. Henry Danman se ducea la Mike în garaj şi îl asculta pe Mike vorbind despre locurile minunate pe unde a umblat cu bicicleta. Cei doi oameni s-au reîntâlnit din nou.

Într-o zi Henry Danman, vorbind cu Mike, îi spuse: "Dl. Mike, vreau să ştii că îmi este foarte uşor să vorbesc cu tine, ca şi când nu ai fi copil." Mike răspunse: "Henry" (pentru că acum îi spunea pe nume) "De ce oare putem să vorbim aşa? Cum de suntem noi aşa buni prieteni? Când le vorbesc despre tine prietenilor mei, mă întreabă de ce stau de vorbă cu un om în vârstă? De ce oare? Henry privi spre dl. Mike şi zise: "Te-am aşteptat de mult timp, Michael. Am venit aici mai devreme. Am păstrat acest loc pentru tine, pentru că noi înainte am fost tată şi fiu, numai că, domnule Mike, a fost invers, tu ai fost tatăl şi eu am fost copilul." De data aceasta am ales să joc rolul domnului mai în vârstă. Nu-i aşa că este un Joc extraordinar?" Mike nu ştia ce să creadă, dar cumva ştia că ceea ce auzise era adevărat.

Curând veni ziua cea mare, când picioarele lui Mike au ajuns la pedalele bicicletei sale magice. Mama şi tatăl său au ieşit în stradă să-l pregătească pentru adevărata călătorie cu bicicleta. Henry Danman privea cu mare atenţie, din garajul său. Pentru această ocazie specială Henry Danman îşi împinsese scaunul său mare la intrarea garajului. A avut grijă să nu părăsească garajul, pentru că nu acesta era rolul lui. Era locul mamei şi tatălui lui Mike. Dl Mike stătea acum bine pe bicicletă, în stradă. Henry Danman se uita cum mama şi tatăl d-lui Mike alergau pe lângă el, ţinându-l pe bicicletă. Dl Mike ţipa cu putere, "Să nu-i dai drumul, să nu-i dai drumul, să nu-i dai drumul." Şi ei spuneau, "Nu-ţi fie teamă. Suntem aici. Suntem aici." "Dar să nu-i daţi drumul, nu-i daţi drumul!" După câteva încercări, părinţii l-au susţinut pe rând pe bicicletă, ducându-l în susul şi în josul străzii. La sfârşitul zilei, Mike ieşi să stea pe bicicletă, după ce luase masa de seară. Se uită un timp la ea şi apoi se hotărî să se întoarcă înapoi în casă şi să se uite la TV. Cumva bicicleta se schimbase.

După câteva zile, părinţii lui Mike au ieşit din nou în stradă, în faţa casei ca să-l asiste pe Mike cu bicicleta. Mama lui spuse "Mike, nu ar fi bine să încerci să mergi singur cu bicicleta?" "Dar să nu-i dai drumul, nu-i da drumul". Din nou, istoviţi, părinţii lui Mike spuseră, "Dacă  vrei să te ţinem, noi o să încercăm să-ţi dăm drumul, sau poate vom încerca în altă zi. Dl Mike respiră adânc şi spuse, "Nu, cred că sunt pregătit, dar să îi daţi drumul doar pentru puţin timp, bine?" Şi Mike se uită spre Henry Danman. Henry zâmbi şi îi făcu cu ochiul. Mike ştia că a venit timpul să facă pasul următor.

Din nou părinţii lui Mike începură să alerge pe lângă bicicletă. De această dată îi dădură drumul. Dl Mike nu a văzut maşina. Nu l-a omorât; nu l-a rănit grav. Dar, de bucurie, Mike se întorsese şi spuse, "Uite mamă, uite tată, uite Henry, merg singur." În acel moment a fost lovit, pentru că aşa era contractul. Mike nu s-a mai suit niciodată pe bicicletă. Din acel moment, Mike nu a mai avut încredere în el însuşi să mai meargă cu bicicleta. Şi-a petrecut restul copilăriei fără bicicletă. Mike a continuat pentru un timp să-l viziteze în mod regulat pe Henry Danman. Nu după mult timp Henry Danman s-a mutat. Întreaga familie de lângă ei s-a mutat în acea vară şi Henry Danman s-a mutat cu ei. Aceasta a fost aşa cum a trebuit să fie, pentru că contractul său fusese îndeplinit.

După câţiva ani, îl vizităm din nou pe Dl Mike. Mike este acum un adult. Mike tocmai se separase dintr-o relaţie care nu era tocmai sănătoasă pentru el. Toată viaţa Mike a avut relaţii dificile, pentru că este un spiritual şi nu a fost în stare să găsească pe cineva cu aceeaşi cale. Într-un fel, Mike a simţit întotdeauna că joacă doar o parte din el şi că nu este cu adevărat el însuşi. Mike a început să caute adevăruri mai înalte, ca să-şi găsească sinele interior. Mike a devenit un căutător. Acum, noi îl vedem pe Mike ca pe o fiinţă minunată care învaţă şi care, adesea, vizitează înţelepţii şi vindecătorii. A învăţat să mediteze până la cinci ore odată şi simte că îşi face datoria. Simte că îşi face treaba şi de aceea se consideră pe sine însuşi foarte spiritual. Mike ştie de ce se află aici, se află aici ca să muncească cu ceilalţi oameni, cu toate acestea el nu simte că este pregătit să facă acest lucru. Mike a găsit un serviciu unde este în contact zilnic cu mulţi oameni. El lucrează la calculatoare. Permanent merge să repare calculatoarele la bănci, pentru că aceasta este meseria lui Mike. Toată lumea îl iubeşte pe Mike. Când intră într-o bancă, toţi zâmbesc. Îşi dă seama că nu se află acolo doar ca să repare calculatoare, ci ca să vorbească cu ei, pentru că Mike are cele mai frumoase poveşti de împărtăşit. Cu toate acestea, deseori el scurtează conversaţiile, pentru că atunci când termină de reparat calculatoarele, el pleacă.

Acum aducem povestirea în zilele noastre. Rasa umană tocmai a trecut în noua energie. Ca mulţi dintre voi, Mike se simte foarte, foarte frustrat şi atunci intră în meditaţie ca să înţeleagă ce este greşit. Chiar dacă reuşeşte să ajungă în această stare mai bine decât înainte, ea dispare. Nu-şi mai simte ghizii. Nu mai simte călăuzirea care era întotdeauna în jurul lui. Mike chiar scria din când în când, dar acum pare că şi-a pierdut inspiraţia. Legătura nu mai există. Mike ar putea să fie îngrijorat, dar nu este. El îşi re-aminteşte ziua când s-a dus în garaj să-şi vadă bicicleta sa magică şi a descoperit că magia nu era în bicicletă. Simte că totul este în regulă, dar nu este sigur spre ce se îndreaptă.

Curând Mike a intrat într-o perioadă dificilă la serviciu. Nu a trecut mult şi a fost dat afară de la serviciu. Dintr-o perspectivă mai înaltă, se vede uşor ca Dl. Mike, din punct de vedere vibraţional, nu mai corespundea cu ceea ce făcea până atunci. A fost important pentru el să-şi schimbe mediul, pentru că el şi-a schimbat vibraţia şi, prin urmare, a schimbat relaţia cu oricine şi orice din jurul lui. Dl. Mike era un vindecător. La un moment dat, Mike a fost destituit. S-a simţit ca şi când a fost abandonat şi lipsit de ajutor. Era ca şi când nu mai avea nici o valoare, pentru că el nu mai era reparator de calculatoare. Nu mai avea nici o funcţie. Nu mai avea un loc unde să meargă dimineaţa şi Mike se simţea singur. În această perioadă, într-o zi, Mike s-a trezit în garaj. S-a decis să facă ceva diferit; trase un scaun mare şi se aşeză. Mintea l-a dus imediat cu gândul la prietenul lui Henry Danman. I s-a părut ciudat că nu se mai gândise la Henry de ani de zile. Curând, şi-a re-amintit câteva din lucrurile pe care Henry Danman i le-a spus când era copil. Şi cu toate că Henry Danman îi vorbise mai codificat şi îi spusese povestioare pe care nu le înţelegea, acum a descoperit că începea să înţeleagă ce îi spusese Henry. A petrecut câteva zile, aşezat în acel scaun, amintindu-şi de timpurile pe care cei doi le-au petrecut împreună şi povestirile pe care şi le-au împărtăşit.

Energia lui Mike începu să se schimbe. Simţea lucrul acesta. Acum ştia că trebuie să facă ceva şi că nu trebuie să mai stea câtuşi de puţin în acest scaun mare, în garaj. Erau lucruri de făcut, aşa că se duse înăuntru şi începu să dea telefoane. Mike deveni vindecătorul care fusese dintotdeauna. Mike a trecut la crearea unui spaţiu propriu şi nu după mult timp începu să vorbească în faţa unui grup mare de oameni. Mike a scris o carte despre cum şi-a schimbat viaţa. Cartea se numea simplu, "Henry Danman". Dl. Mike acţiona în fiecare zonă a vieţii sale. Cu toate că îi era frică de moarte, dl. Mike se duse şi îşi cumpără o bicicletă. Partea amuzantă a fost că în momentul în care Mike s-a urcat pe bicicletă el ştia deja cum să meargă. Câteva zile mai târziu, în final a căzut, dar s-a ridicat, s-a scuturat şi a zâmbit cât de simplu era şi şi-a continuat drumul. Dl Mike a creat ceva semnificativ pe această planetă, iar astăzi se află încă aici, făcându-şi treaba.

Şi după toate aceste realizări, într-o zi Mike vorbea la telefon cu mama lui. El spuse, "Mamă ştiu că-ţi re-aminteşti ziua accidentului. Ne-a schimbat pe noi toţi". Spuse, "Henry era acolo şi a văzut totul". Şi ea răspunse, "Cine este Henry?". Dl Mike spuse, "Henry a fost cel care îmi spunea dl. Mike, tot timpul. Henry era tipul în vârstă din casa de alături, care stătea tot timpul în garajul său". Mama lui spuse, "Familia Smith locuia în casa de lângă noi. Nu era nici un Henry". El spuse, "Probabil că era unul dintre părinţi sau altcineva, pentru că el a locuit acolo mulţi ani". "Nu, în casa aceea nu era nici un om în vârstă. Îi ştiam pe toţi cei care locuiau acolo. Eram prieteni apropiaţi cu familia Smith". Mike puse telefonul jos şi în acel moment, îşi auzi propria voce, în mintea sa, "Dl Mike, sunt aici. În ziua aceea am fugit pe lângă tine, ţinând bicicleta. Nu ai fost niciodată în pericol. Nu te-am părăsit niciodată. Sunt şi voi fi cu tine întotdeauna, pentru că acesta ne este contractul. Îţi mulţumesc că m-ai lăsat să realizez partea mea".

Grupul

Grupul a făcut de câteva ori referire în mesajul lor la un incident cu adevărat special. Un bărbat s-a decis să îşi călăuzească omul, o doamnă, fără să o atingă. Ei au exersat toată ziua precedentă şi îşi creaseră deja un nivel de încredere. În loc să o ghideze, el mergea alături de ea şi îi spunea să urce sau să coboare, să meargă la stânga sau la dreapta. Atunci când acesteia îi era frică, el îi şoptea în ureche, cu cel mai dulce glas: ,,Sunt aici.” Ei i-a fost greu să se deplaseze pentru că i se părea că i-a fost luată călăuzirea. În Attleboro era o scenă şi mulţi dintre ghizi şi-au suit oamenii pe scenă, în timpul acestui exerciţiu. Cu toate că scena nu era foarte înaltă, când eşti legat la ochi ţi se pare un munte. Acest ghid maestru despre care am vorbit şi-a suit pe scenă în acea zi omul legat la ochi. Ei i-a fost greu să facă pasul pentru a se urca pe scenă, dar când el a condus-o din nou la marginea scenei şi i-a spus să coboare, ea a îngheţat de frică. Eu stăteam chiar lângă ei şi am putut vedea că ea tremura. Tot ceea ce trebuia să facă ghidul era să o atingă uşor pe braţ pentru a-i da stabilitatea de care ea credea că are nevoie, dar el nu a făcut asta. Acest maestru ghid nu a atins-o pe ea niciodată. El a stat chiar lângă ea şi i-a vorbit despre pasul pe care trebuia să îl facă. Mult timp ea nu s-a clintit. El a stat lângă ea, oferindu-i încrederea necesară şi şoptindu-i la ureche: ,,Sunt chiar lângă tine”.

Trebuie să mărturisesc că mi-au dat lacrimile când am văzut-o că, în final, ea s-a dat jos de pe scenă, fără nici un fel de ajutor. Ea a fost atât de fericită şi de entuziasmată că a făcut acest pas legată la ochi, fără ca cineva să o ţină de mână. În acea zi, ghidul ei i-a oferit ocazia de a-şi experimenta propria putere. Partea interesantă este că, dacă ea şi-ar fi pierdut echilibrul el ar fi prins-o într-o clipă. Ea nu s-a aflat deloc în pericol.

În aceste timpuri minunate, în vibraţiile ridicate ale Noii Planete Pământ, noi deţinem mult mai mult din puterea noastră. Ghizii noştri fac acum un pas înapoi pentru a ne face loc să ne experimentăm propria putere. Nu ne aflăm deloc în pericol. Aşa după cum Grupul a spus de multe ori în acest mesaj: ”Suntem chiar lângă voi.”

Notă de copyright:

Vă rugăm să o includeţi când folosiţi acest material.

Copyright 2000 Steve Rother. Această informaţie poate fi răspândită liber total sau parţial, cu condiţia să nu se perceapă taxe pentru ea şi această notă să fie ataşată. Dacă folosiţi o versiune parţială a acestui material, vă rugăm să specificaţi acest lucru şi să menţionaţi sursa originală completă de la http://www.lightworker.com/beacons/. Alte informaţii de la Steve şi Grup pot fi găsite la: http://www.lightworker.com/ sau prin Lightworker la (858) 748 5837.