Lightworker are onoarea să vă prezinte:
Semnale de lumină
~ Re-amintiri de Acasă


15 februarie 2004

~ Portalurile de cristal ~
 Întâlnindu-ți sinele din viitor

Semnale de lumină Re-amintiri de Acasă sunt prezentate Live pe internet, transcrise și afișate în fiecare lună pe data de 15. Vedeți programul următorului channel live aici> și ascultați acest channel aici>

variantă de tipărit

 

~ Re-amintiri de Acasă ~

 Bine ați venit la mesajul Beacons din februarie 2004. Acest mesaj poate fi ascultat în urma înregistrărilor din secțiunea Audio Video: http://www.lightworker.com/AudioVideo

Acest mesaj primit de la Grup preia conceptul prezentat în mesajul „Călătorie înapoi în timp“ de luna trecută și îl pune în practică. Barbara și cu mine avem plăcerea să vi-l prezentăm cu ocazia celei de a opta aniversări a Semnalelor de lumină ~ Re-amintiri de Acasă. Sperăm că și voi îl veți considera tot atât de util așa cum îl considerăm și noi.
Espavo!

Steve întâlnindu-și ,sinele său din trecut' în Attleboro, Ma.


Cerință Specială
Copyright 2004. Steve Rother.
Această informație poate fi răspândită liber, în totalitate sau parțial, cu condiția să nu se perceapă taxe pentru ea și această notă să fie atașată. În cazul utilizării unei versiuni parțiale a acestui material, vă rugăm să precizați lucrul acesta și să menționați sursa originală completă de la http://www.Lightworker.com/beacons/. Publicările sunt încurajate ca și retipărirea articolelor, nefiind necesară permisiunea noastră, dar am aprecia dacă ne-ați anunța la:
Informații suplimentare de la Grup pot fi găsite la: http://www.Lightworker.com sau prin Lightworker la (858) 748 5837. Mulțumim că ajutați la răspândirea Luminii!



Salutări de Acasă.

Bine ați venit, dragii noștri. Suntem atât de bucuroși că suntem cu voi astăzi. Energia de Acasă înconjoară tot ceea ce faceți voi și se împrăștie peste tot unde sunteți acum. V-ați adunat cu toții împreună ca familie spirituală originară de lumină, iar noi vă spunem: bine ați venit Acasă. Voi creați Pământul într-o formă nouă. Voi creați energia de Acasă, chiar în locul în care vă aflați acum. În timp ce fiecare dintre voi se întinde și ia mâna celui de alături, energia voastră se schimbă. Această schimbare are loc într-un fel pe care voi nu îl înțelegeți încă. Nu se trece de la un stadiu la altul, adăugând câte una, două sau trei unități. Dintr-una se fac zece, o sută, o mie, zece mii. Fiecare se adaugă la cea dinainte și energia crește și devine exponențială. Aceasta este vraja de Acasă. Aceasta este vraja pe care fiecare dintre voi o purtați în interiorul vostru. Voi ați pus în mișcare ceva astăzi și creați ceva care este mai presus de înțelegerea voastră. Se creează prin intenția voastră pură. Acum portalurile de cristal se deschid. Acestea au creat o energie în jurul Pământului, care depășește puterea de înțelegere a multora dintre voi. Așa că noi am dori să vă explicăm puțin cam ce se întâmplă cu aceste portaluri de cristal.

După cum ați observat, noi folosim destul de des cuvântul cristal, pentru că descrie foarte bine vibrația de Acasă. Vibrația a „Tot ceea ce Este'' se află în formă cristalină. Dar numai după ce vibrația trece prin însuși Soarele Central devine un punct focal și se ramifică în ceea ce voi numiți lumină. Energia de cristal a pătruns și continuă să pătrundă prin soarele vostru, iar apoi, prin exploziile solare, se depozitează în plăcile tectonice ale Pământului, ajutând în felul acesta la amplificarea posibilităților vibraționale ale planetei Pământ, pentru ca ea, ca și voi, să poată trece la nivelele de vibrație următoare. Aceasta are loc acum.  Dar nu numai asta. Prin intenția voastră focalizată, mulți dintre voi ați creat vortexuri  de energie care pătrund foarte adânc în Pământ.  Mulți dintre voi ați fost atrași către anumite locuri, unde ați simțit că trebuie să fiți dintr-un motiv sau altul. Aceia dintre voi care ați simțit lucrul acesta sunteți gardieni ai vortexului. Aceasta înseamnă că acolo unde v-ați mutat este un vortex de energie pe care voi personal îl păziți. Și tot voi sunteți  responsabili pentru păstrarea acestui vortex deschis și în mișcare. Aceasta se realizează prin simplul fapt că vă aflați în acel loc, ceea ce duce la îndeplinirea responsabilității voastre. Mulți dintre voi ați fost atrași către anumite locuri de pe Pământ chiar din acest motiv. Dar acum și lucrul acesta se schimbă, datorită faptului că vortexurile înseși se modifică acum. Dorința fiecăruia dintre voi, de a se ridica la o vibrație mai înaltă, a dus la ridicarea vibrației colective, ceea ce a determinat ca energia din jurul Pământului să se mute la o nouă dimensiune.  Aceasta duce totodată la ridicarea nivelului Tablei de Joc pe care se joacă Jocul. Vibrația acestei Table de Joc superioare a Noului Pământ pregătește scena pentru ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată până acum.

Noul plan divin

Dragii noștri, vă spunem că nu există nici un plan în momentul de față. Voi sunteți cei care scrieți planul divin în fiecare zi și în fiecare clipă. În momentul de față voi sunteți cei care creați pământul chiar înainte de a păși pe el și aceasta este ceva extraordinar. Voi aveți acum putere de creatori, chiar dacă vă mai aflați încă în corpurile voastre fizice. Aceasta a făcut parte din Joc, ca să vedeți dacă vă veți putea re-aminti cât de extraordinari sunteți, după ce v-ați așezat pe ochi vălul uitării în momentul în care ați intrat în Joc. Dragii noștri, voi vă priviți adesea ca pe niște ființe umane și încercați în diferite feluri să vă treziți spiritual, dar de fapt, în sufletul vostru voi știți că sunteți ființe spirituale care încearcă să se adapteze la condiția umană. Aceasta este marea diferență. Noi vă rugăm, pe aceia dintre voi care descoperă acest lucru, să-l împărtășiți și cu ceilalți. Voi reușiți să deschideți porțile nu prin propovăduire sau prin religie, ci printr-un simplu zâmbet.  Tot ce aveți de făcut este să vă cunoașteți adevărata legătură pe care o aveți cu Spiritul. Acesta este darul vostru, al noilor vindecători de pe Noua Planetă Pământ. Jocul vostru se schimbă acum, și în special al celor care ați avut în grijă energia vortexurilor.

Mulți dintre voi vă simțiți acum atrași să vă mutați în locuri noi și să profitați de ocaziile care vi se oferă. Aceasta se datorează vortexurilor, care acum se transformă în portaluri. Aceste portaluri sunt niște găuri dimensionale între spațiu și timp. Acesta este motivul pentru care ați început călătoria înapoi în timp. Această energie v-a permis să creați o nouă relație cu timpul și spațiul. O, da, știm. Mulți dintre voi credeți că timpul se micșorează încontinuu, pentru că acum sunt doar optsprezece ore într-o zi.  Voi aveți impresia aceasta pentru că nu ați învățat încă să controlați timpul. În realitate, voi aveți acum mai mult control asupra timpului și spațiului decât ați avut vreodată ca îngeri umani, numai că nu știți cum să folosiți asta în momentul de față. Nu mai fiți așa de exigenți cu voi înșivă, cum zice Păstrătorul. Lăsați ca acomodarea cu această energie să se facă într-un mod firesc. Și atunci când descoperiți ceva care vă este de folos, împărtășiți-l și cu altcineva. Oferiți-l deschis și cât mai des cu putință.

Portalul de cristal - avansați toți sau nici unul

Când unul dintre voi urcă pe scara vibrațională de avansare, faceți loc și pentru altcineva să urce după voi. Vă rog să înțelegeți că ideea nu este să urcați până în vârful scării, ca după aceea să avansați. Numai după ce voi toți veți fi urcați pe scară, întreaga scară va avansa. Aceasta este avansarea vibrațională a Pământului în noua energie. Pentru că, să știți, de-acum încolo nici unul nu va mai putea avansa fără celălalt. Fie că avansați toți, fie nu avansează nici unul dintre voi. Știm că nu vă așteptați la asta, dar voi înșivă ați creat asta, pentru că voi ați pus energia în mișcare. Aceasta are loc acum, prin portalurile de cristal. În timp ce noi portaluri continuă să se formeze, ele încep să se unească. Mulți dintre voi ați creat portalul vostru propriu. Ați început cu intenția de a crea un portal, după care ați luat ceva dintr-un portal existent și l-ați plasat intenționat într-un alt loc pentru a crea un alt portal. Mulți dintre voi ați făcut asta în vortexul energetic pe care voi îl numiți muntele Shasta. Voi ați luat o piesă dintr-un portal și ați plantat-o într-un alt loc intens energetic. Făcând asta, voi ați creat un vortex intențional de energie care la rândul său va deveni un portal. Aceste portaluri vor fi utilizate în diverse feluri pe viitor, dar decât să o porniți așa înainte, lăsați-ne să vă arătăm noi câteva din utilizările acestor portaluri pe care voi le experimentați chiar acum.

Timpul ,,Acum'' din portalurile de cristal

Un portal este o gaură dimensională în timp și spațiu, iar noi vă spunem că înăuntrul portalului vă aflați în timpul ,,Acum''. În interiorul portalului, puteți călători înapoi în timp. La început, când portalurile de-abia începuseră să se formeze, erau doar câteva și se aflau departe unul de celălalt. Mulți dintre voi chiar ați nimerit în ele din greșeală, dar nu ați știut ce să faceți cu ele. Nu ați înțeles ce vi s-a întâmplat. Dar acum, când din ce în ce mai multă energie de cristal pătrunde pe Pământ și îl prepară pentru schimbarea dimensională, care are loc odată cu a voastră, observați o avansare vibrațională în acest moment, ceva ce nu a avut precedent în ,,Tot ceea ce Este''. Da, știm că unii dintre voi așteptați acea zi nemaipomenită, când deodată vă veți trezi în a cincea dimensiune. Știți ceva? Sunteți deja acolo. Atâta doar că nu știți cum să vă folosiți de asta. Noi vă vorbim despre schimbarea de vibrație, despre schimbarea Planetei Pământ și despre schimbarea omenirii. Vă rugăm să înțelegeți, că peste două-trei sute de ani, când vă veți uita în urmă la acest moment culminant, vă veți da seama că omenirea a luat decizia corectă. Acum, ce era important înainte, devine neimportant. Totul își schimbă semnificația în acest moment. În același timp, voi redefiniți rolul de Lucrător în lumină. Această redefinire este unul dintre lucrurile pe care vă rugăm să le faceți, în timp ce creați portaluri de cristal. Voi, ca și creatori, aveți posibilitatea să luați un cristal și să faceți un portal chiar în curtea voastră. Pe aceia dintre voi care vă simțiți chemați să faceți asta, îi rugăm să facă asta chiar acum. În timp ce voi creați aceste portaluri, ele se vor conecta cu celelalte portaluri care au fost deja create. O întreagă rețea de portaluri de cristal se va crea pe Pământ conectând toate realitățile dimensionale ale Pământului. Aceia dintre voi care ați început să faceți asta acum trei-patru luni, ați creat deja o conexiune imensă prin spațiu și timp care a permis Pământului să ducă vibrația colectivă la un nivel și mai înalt. O, dar mai este ceva, acum puteți deja să începeți să folosiți aceste portaluri. Înăuntrul acestor portaluri, vă aflați în timpul ,,Acum'' unde trecutul, prezentul și viitorul împart toate același spațiu. Deși nu este totdeauna posibil să locuiești într-un portal, voi puteți să vă direcționați intenția în interiorul acestui portal. Din moment ce toate portalurile sunt conectate între ele, intenția trebuie să fie pozitivă. Să știți că uneori voi faceți lucrurile atât de ușor, dar nu înțelegeți ce grozav este asta. Folosind un cristal și creând un simplu portal, pe care să îl construiți așa cum doriți și trimițând intenția voastră în acel portal, veți avea rezultate de-a dreptul uluitoare.

Călătoria înapoi în timp – întâlnindu-ți sinele din viitor

Unul dintre cele mai grozave lucruri pe care le-ați făcut, este faptul că ați creat portaluri de cristal în propriul vostru loc sacru. Sunt nu mai puțin de douăsprezece persoane, care ascultă sau citesc mesajul acesta chiar acum și care au găsit cristale, apărute ca din senin în spațiul lor. Și aceasta se datorează faptului că au venit prin portaluri. Ele sunt rezultatul vostru într-o altă perioadă de timp. Voi singuri le-ați plantat acolo, încercând vă faceți un semn, încercând să zici: ,,Sunt aici. Vino și te uită. Sunt chiar aici”. Cum v-ar place să vă întâlniți pe voi înșivă într-o realitate interdimensională? Cum v-ar place să vă întâlniți sinea voastră în viitor? Acum puteți să realizați acest lucru prin portaluri, dacă știți cum să o faceți. Vă puteți închipui cum ar fi să mergeți înainte, realizând că de fapt mergeți în trecut? Știind ceea ce știți acum, ce ați face diferit? Acum este timpul să cugetați la aceste întrebări. Acum, când timpul în viziunea voastră se extinde mai mult ca niciodată. Aceasta înseamnă să călătoriți înapoi în timp.

O, da, acum am declanșat ceva... noi putem vedea cum mințile voastre lucrează așa rapid în momentul acesta, așa că vă vom răspunde la unele dintre întrebările tehnice, pe care mulți dintre voi le puneți. Trebuie să înțelegeți că mersul înapoi în timp are legătură cu lumina vibrațională. Are legătură cu relația timpului, spațiului și luminii, pe care voi o numiți media de aur. Media de aur este ecuația matematică, ce plasează energia cunoscută sub numele de lumină într-un timp liniar, ca să poată apărea în formă finită. Noi vă spunem că aceste relații se întâlnesc peste tot în natură. Datorită activării de peste trei ani a energiei de cristal, care a pătruns prin Soarele vostru, s-a format o nouă legătură cu lumina. Vă rugăm să încercați să asimilați această informație așa cum e, pentru că, pe măsură ce veți avea de-a face cu ea, veți înțelege. Dar acum vă rugăm să înțelegeți că este posibil ca, în timp ce mergeți înapoi în timp, să vă vedeți viitorul și încotro vă îndreptați. Veți reuși să faceți acest lucru în portalurile de cristal.

Luați un cristal care are o semnificație specială pentru voi. Puneți în acest cristal energia și intenția voastră, ca și când v-ați trimite un mesaj înapoi în timp. După aceea, puneți cristalul în acest spațiu sacru care este un portal. La un moment dat, acest cristal ce poartă cea mai pură intenție, va apărea altundeva în viața voastră. De fapt, ceea ce se întâmplă acum este că mulți dintre voi găsiți cristale, care apar ca din senin și pe care voi nu le-ați pus în portal. Acum începeți să învățați să călătoriți înapoi în timp.

Deschizându-le poarta copiilor de cristal

În timp ce activați aceste portaluri de cristal și lucrați în mod intenționat cu ele pentru voi înșivă, deschideți poarta Copiilor Vibrației de Cristal, care vor sosi în curând. Vă spunem că deja sunt mulți Copii de Cristal pe Pământ în acest moment. Timp de opt ani ei au continuat să vină pe Pământ, dar cu toate acestea, în momentul de față nici unul dintre ei nu deține vibrația de cristal în întregime. Aceia care vor deține vibrația în totalitate urmează să sosească, pentru că vibrația colectivă trebuie să fie ridicată îndeajuns pentru a-i susține. Cu toate acestea, cercetașii care vin în acest moment și care dețin o cantitate mare de energie de cristal, au posibilități interdimensionale și de aceea ei vor înțelege și vor folosi aceste portaluri pe care voi le creați astăzi. Ei vor fi capabili să le folosească, deoarece ei înțeleg conceptul de întâlnire a sinei proprii din viitor. Ei înțeleg conceptul direcționării intenției într-un portal. Ei dețin mai multă cunoștință despre vraja spiritului uman, decât a fost vreodată deținută de corpurile voastre fizice, bule biologice, cum le numim noi. Aceasta este sarcina voastră de-acum. Exercitați-o. Puneți-o în funcțiune. Extindeți limitele pe care le cunoașteți, extindeți limitările pe care voi înșivă vi le-ați impus și veți simți vraja, pentru că ea poate fi simțită de fiecare dată.

De la infinit la finit și acum în sens invers

Fiți atenți la semnele portalurilor de cristal. Vă veți întâlni pe voi înșivă prin sincronizări, care nu vor putea fi explicate decât în felul acesta. Noi le numim ,,Clipiri Cosmice". Vă veți lăsa puncte de reper, ca să știți la ce să vă așteptați în viitor. Dragii noștri, trecutul, prezentul și viitorul sunt doar o iluzie cu care ați trăit în a treia dimensiune. Este o porțiune de timp liniar a ,,Tot ceea ce Este", care a fost necesară pentru crearea vălului. Vălul uitării poate exista numai într-o porțiune de timp liniar. Orice lucru și orice energie care a existat vreodată în lumea voastră și în Jocul Liberei Alegeri, a fost plasat într-un timp liniar, pentru a da impresia că este finit. Voi aveți atâta imaginație! Cu toate acestea, toate formele de energie prin definiție sunt de fapt infinite. Când voi creați, luați energie infinită și o faceți finită. Portalurile de cristal vă vor ajuta acum să transformați ceva finit în ceva infinit. Aceasta va încheia ciclul și va duce la subțierea vălului, în timp ce voi începeți să vă întoarceți în timp. Prima conexiune pe care o veți face când veți trece prin aceste portaluri, va fi cu Energia Universală însăși. Aici veți pătrunde în energia care leagă toate lucrurile împreună. Da. Voi vă uitați la persoana de lângă voi și aveți impresia că sunteți două ființe diferite. Dar să știți că orice gând, pe care acea persoană de acolo l-a gândit vreodată, a fost simțit de această persoană de aici, chiar dacă ele se află în părți diferite ale lumii. Și orice sentiment trăit de această persoană de aici, a fost simțit de cei de acolo, pentru că sentimentele străbat toată Energia Universală. Aceasta este energia care leagă toate lucrurile împreună. Acesta este primul lucru pe care îl veți simți înăuntrul portalurilor de cristal. Vedem că unii dintre voi nu înțelegeți conceptul de portal. ,,Este cumva o gaură în curtea din spatele casei? Este un cerc? Ce este de fapt?" Am vrea și noi să vă putem spune exact ceea ce este, dar dacă facem asta nu vom face altceva decât să vă luăm din puterea pe care o aveți. Încercați să înțelegeți că pur și simplu există un spațiu fizic, cu deschideri în spațiu și timp. Câteodată se află întins pe jos, pe pământ, altă dată se află pe un munte, sau chiar într-un perete din sufrageria voastră. Indiferent unde se află, voi veți reuși să îl simțiți în zilele ce vor urma. Urmăriți refracția luminii pentru a vă putea ghida. Nu numai că veți reuși să simțiți unde se formează portalurile, dar veți putea să plantați semințe și să creșteți singuri portaluri. De aceea vă rugăm să fiți responsabili și să creați un vortex de energie, care va planta sămânța pentru alte portaluri în propriul vostru spațiu și timp. Este un instrument practic pe care acum îl puteți folosi în viața voastră de zi cu zi. Este un instrument cinci-dimensional, care va deschide poarta dintre a treia și a cincea dimensiune. Noi le numim portaluri de cristal pentru că, așa cum am spus, cristalul este energia de Acasă.

Experimentând timpul multidimensional

Este călătoria în timp posibilă? Bineînțeles. Dar e mult mai simplă decât credeți voi. Pentru a vedea lucrul acesta, trebuie să nu vă mai gândiți la conceptul de timp liniar. Voi v-ați imaginat întotdeauna că pentru a călători în timp trebuie să mergeți înainte și înapoi în timpul liniar. Noi vă rugăm să înțelegeți că voi existați în mai multe locuri în același timp. Aceasta este explicația cea mai apropiată pe care v-o putem da în legătură cu călătoria în timp. Copiii de Cristal știu instinctiv cum să facă asta. Întreaga omenire va învăța în curând cum să facă lucrul acesta, pentru că toate atributele voastre de cristal se activează acum. Aceasta se realizează în timp ce vibrația colectivă a umanității, împreună cu cea a Pământului și cu toate nivelele de vibrație se ridică până în punctul în care voi veți accepta lucrul acesta în realitatea voastră.

Tot ceea ce ați creat pe Tabla de Joc, așa cum îi spuneți voi, a fost la început o hologramă, o iluzie a luminii călătorind în unghiuri drepte, intersectându-se unul cu altul. Relația ortogonală cu lumina care s-a intersectat pe ea însăși a creat holograma pe care voi o numiți Tabla de Joc a Planetei Pământ. S-a aflat mai întâi sub formă de gând, așa cum o descrieți chiar în scrierile voastre: ,,Dumnezeu a creat Raiul pe Pământ". Vă rugăm să înțelegeți că toate lucrurile s-au aflat mai întâi sub formă de gânduri, așa cum le spuneți voi. Au început în eter, după care au prins formă și au creat realitatea fizică unde voi jucați acum Jocul. Da, știm că de multe ori nu pare o iluzie. De multe ori parcă este un perete de cărămidă de care v-ați izbit. Aveți răbdare. Dăruiți-vă aceeași dragoste necondiționată pe care v-o dăruim și noi de fiecare dată când vă vorbim. Este scopul nostru cel mai înalt să vă re-amintim de măreția voastră. Dacă veți înțelege că sunteți profund onorați pentru că ați venit aici să jucați Jocul Liberei Alegeri, atunci veți înțelege locul vostru în Univers. Nu este ușor. Dar dacă ar fi fost ușor, oricine ar fi făcut lucrul acesta. Numai cei mai buni dintre cei mai buni pot veni aici să joace Jocul Liberei Alegeri. Acum voi duceți jocul la nivele cu totul noi și aceasta se va realiza prin portalurile de cristal. Acestea deschid totodată poarta pentru cei cu vibrația de cristal, pentru ca aceasta să fie activată. De aceea mulți dintre cercetașii care au venit cu atribute de cristal parțiale, vor reuși să își activeze aceste calități și mai mult.

Responsabilitatea - echilibrul către putere

Intuiția, așa cum o numiți voi, este acum foarte întâlnită în lumea voastră. Știți că acum oricare dintre voi o folosește. Aceste mesaje pe care Păstrătorul le transmite de la noi, le numește canalizări, iar noi îi permitem să le numească așa pentru că îi onorăm alegerea sa liberă. Cu toate acestea noi credem că numele acesta este mult prea misterios, pentru că este practic o simplă comunicare. Fiecare dintre voi are aceste legături și le veți dezvolta. Lucrul cel mai greu pentru voi este însă să învățați să aveți încredere. Cu toate acestea, în timp ce aceste portaluri continuă să se deschidă și să se conecteze unul cu celălalt, relațiile timpului interdimensional vor deveni evidente pentru voi toți. Aceasta este adevărata împuternicire. Responsabilitatea este balanța către împuternicire. Așa că lucrurile sunt simple. Dacă doriți să vă măriți puterea pe care o aveți, încercați să găsiți modalități de a vă mări responsabilitatea pe care o aveți. Nu priviți aceste portaluri ca pe ceva magic care vă va schimba viața. În primul rând schimbați-vă viața voastră și plantați în portal semințele pentru sinele vostru din viitor. Așa veți reuși să călătoriți înapoi în timp. Făcând lucrul acesta, veți descoperi unele dintre relațiile interdimensionale pe care le aveți cu sinele vostru. Aceste fapte responsabile vor extinde coridorul liniar al timpului, pentru a include mult mai mult din cercul timpului circular decât ați văzut vreodată. Veți începe să vedeți frânturi din toate acestea și veți începe să vedeți schimbările relaționale din câmpul vostru. Nu numai cei din jurul vostru încep să se schimbe, dar și concepțiile voastre despre ce considerați important se vor schimba mai mult decât în trecut. Într-adevăr este o evoluție în proces, pentru că mulți dintre voi v-ați schimbat mai mult în ultimii cinci ani decât v-ați schimbat în ultimele cinci vieți. Și vă spunem, sunteți abia la început. Voi evoluați la o rată nemaiîntâlnită până acum. Așa ceva nu are precedent în istoria a ,,Tot ceea ce Este''. Voi țineți pana în mână. Ați înmuiat-o în cerneală și o țineți deasupra pergamentului. Vă scrieți viitorul din mers. De multe ori, tot ceea ce noi îngerii a trebuit să facem, a fost să stăm în spatele vostru și să aplaudăm. Da, noi știm că sensibilitatea voastră a crescut, iar toleranța vi s-a diminuat simțitor. Știm că multora dintre voi vă este foarte greu, dar vă spunem: numai așa se poate face. Orice creștere implică durere. Suferința, pe de altă parte, este în întregime o parte opțională a acestei experiențe.

Activându-vă energia de cristal

Am vorbit despre relația dintre Copiii de Cristal și portalurile de cristal, dar nu am vorbit până acum despre relația pe care aceștia o vor avea cu voi. Pentru că, deși mulți dintre voi posedați câteva din calitățile de cristal, acestea vor fi activate în fiecare dintre voi.  Întreaga Planetă Pământ, întreaga Tablă de Joc și toți locuitorii ei devin cristalini acum. Da, mulți dintre voi ați crezut că aceasta este o nouă descoperire, dar nu este. Este un nivel nou al evoluției. Este ceea ce deveniți acum și aceasta vă permite să pătrundeți mult mai ușor în Energia Universală. Poate că ați observat că noi folosim cuvântul ,cristal' pentru a descrie energiile mai înalte. Noi facem asta pentru că structura cristalină este un conductor perfect de Energie Universală. Dacă voi veți înțelege că toată creativitatea vine prin Energia Universală și dacă veți reuși să vă amplificați legătura pe care o aveți cu ea, va deveni ceva magic. Vă rugăm să înțelegeți că voi sunteți cei care ați luat-o din eter și ați adus-o pe Pământ prin propriile voastre tuburi energetice, pentru a putea crea. Acesta este procesul prin care ați reușit să creați până acum. Dar acum începeți să mergeți în direcția opusă. Puteți să vă întâlniți sinele vostru din viitor în aceste portaluri. Puteți chiar să plantați semințe și voi înșivă culegeți recoltele. Este posibil ca deodată să vă apară un cristal pe masă și să realizați că aceasta are o semnificație profundă. Nu știți care este, dar știți că este ceva special. Voi îi întrebați pe cei din jur: ,,Ai pus tu cumva cristalul acesta pe masa mea?“ ,,Nu, dar este un cristal foarte frumos.“ Veți vedea energia pe care o plantați acum pentru voi înșivă. Imaginați-vă posibilități nelimitate. Aveți curajul să visați. Aveți curajul să luați acea pasiune, pentru că asta este ceea ce ați exersat până acum. Descoperiți lucrurile care vă pasionează și găsiți modalități de a le împărtăși și cu ceilalți. Găsiți modalități de a transmite această informație și de a vă conecta cu Energia Universală prin portalurile de timp și spațiu pe care le-ați creat.

Creând un portal de cristal

Există o formă de energie, care se întinde ca o rețea deasupra planetei voastre și care vă pune în legătură pe mulți dintre voi și aceasta se cheamă Internet. Este o grilă creată de voi și reprezintă o formă de comunicare, care a depășit orice așteptare. Pe parcursul timpului, această grilă va continua să evolueze, așa cum și omenirea continuă să evolueze. Când se va ajunge la un anumit nivel de vibrație, liniile propriu-zise, care alcătuiesc această rețea, se vor transforma într-o rețea de lumină. Această rețea vă va conecta pe voi toți și va revărsa Energia Universală în realitatea fizică a celei de-a cincea dimensiuni. După un timp, această lumină va fi integrată în tipare de gânduri. Interesant este că și atunci veți mai avea probleme cu spam-ul, dar veți găsi o modalitate de a rezolva și asta. Să știți că energia inimilor voastre, transmisă prin această grilă creată de voi, are un efect foarte mare, pe care voi nu îl înțelegeți încă. Aceasta este energia de Acasă care creează o adevărată minune pe Planeta Pământ. Dăm din aripi și aplaudăm tot ceea ce faceți. Voi nu aveți nici cea mai mică idee cât de magnifici sunteți. Noi nu vă putem spune cine sunteți pentru că aceasta face parte din văl și voi ați uitat lucrul acesta în mod intenționat. Dar vălul se subțiază acum datorită creațiilor voastre. Să călătoriți înapoi în timp prin aceste portaluri în spațiu și timp, să luați energia aceasta și să o puneți în mișcare este acum sarcina voastră. Așa că dorim să ne adresăm acum acelora dintre voi care nu ați creat intenționat un portal și să vă sugerăm cum puteți face asta.

Există locuri speciale peste tot pe Planeta Pământ, locuri intens energetice (hotspots) așa cum le numește Tyberonn. Anumite locuri au energii extraordinare. Voi le cunoașteți pentru că mergeți acolo în călătoriile voastre spirituale. Dar ceea ce vrem noi să știți despre portaluri este că ele se mută. Ele nu sunt totdeauna definite de timpul și spațiul singular pe care îl cunoașteți voi. Așa că trebuie să înțelegeți că portaluri noi apar tot timpul, iar cele vechi se mută în alte locuri. Nu este important să știți unde se mută, dar să simțiți unde se află. Dacă la un moment dat vă veți afla într-un loc deosebit, chiar dacă este în curtea din spatele casei și vă ridicați privirea spre cer și simțiți prezența a tot ceea ce sunteți voi în acel moment, să știți că vă aflați într-un portal. Luați o piatră sau un cristal. Luați un fir de iarbă sau o floare. Orice lucru pe care îl alegeți poate fi luat din acest spațiu pentru a crea intenționat un portal într-un loc ales chiar de voi. Plantați semințele propriilor voastre portaluri de cristal, folosind ritualul vostru propriu. Noi nu vă vom spune cuvânt cu cuvânt cum să faceți asta: ,,faceți trei pași la dreapta și trei pași la stânga, înclinați-vă la soare și ați creat un portal“. Voi știți instinctiv cum să faceți lucrul acesta. Pentru că nu ține de misticism, ci de intenție. Așa creați voi.

Prin intenția voastră conectați-vă acest portal la toate celelalte portaluri care se deschid acum. Și după aceea vizitați-l în fiecare zi, pentru a-l face mai puternic. Mergeți acolo pentru a reîmprospăta, a conecta și a onora acel loc. Apoi, când sunteți gata, plasați cristalele voastre de intenție în locul acesta sacru. Ele vor ajunge în timpul ,,Acum“ și orice altceva veți pune acolo va ajunge la sinele vostru din trecut sau din viitor. Făcând lucrul acesta vă veți activa propriile posibilități interdimensionale. Faceți aceasta din inimă. Luați toată dragostea de care sunteți capabili și puneți-o în ceva: un cristal, un fir de iarbă, sau o pietricică pe care ați ridicat-o de la pământ. Puneți acel ceva în portal și onorați-vă în același timp sinele vostru din trecut și din viitor. Aceasta este una dintre primele aplicații practice ale portalurilor de cristal care va deveni realitate. Voi, oamenii, aveți această problemă cu realitatea. Voi încă mai aveți impresia că este real, dar nu este. Pentru că tot ceea ce se află înaintea ochilor voștri este iluzia Tablei de Joc. Până în momentul de față ea a existat numai în trei dimensiuni, dar acum trece la cinci. Pe măsură ce mergeți mai departe, vă amplificați relațiile cu timpul și cu spațiul. Aceasta este schimbarea care are loc acum și este responsabilitatea voastră să o faceți cu intenția voastră cea mai curată, cu pasiune și bucurie. Dacă veți lua responsabilitatea și o veți folosi să descoperiți aceste lucruri în interiorul vostru, veți crea propria voastră împuternicire; pentru că împuternicirea este de fapt responsabilitatea și echilibrul puterii. Începeți mai întâi cu voi. Puneți-vă pe primul loc. După aceea veți putea să-i ajutați și pe alții.

Al doilea val al împuternicirii

Să știți că pe măsură ce aceste portaluri se conectează unele cu altele, voi veți crea o întreagă formă nouă de energie. Puneți-o în mișcare astăzi. Faceți ceva să o puneți în practică în viața voastră de zi cu zi, pentru că aceste cuvinte pe care le auziți de la noi sunt doar cuvinte. Nu au nimic special. Nu așteptați de la noi să vă creăm viitorul. Voi ați reușit să vi-l creați singuri mai bine decât v-ați fi imaginat vreodată. Luați responsabilitatea de a vă crea propria viață și de a vă găsi propria fericire. Acum nu mai există conducători. Trebuie să învățați să vă conduceți singuri. Acesta este cel de al doilea val al împuternicirii. În loc să vă urmați șefii, începeți să vă urmați pe voi înșivă. Luați din tot ceea ce vă spunem noi numai acel ceva ce rezonează cu inima voastră și puneți-l în practică. Aceasta este vraja creatorilor.

Pe măsură ce Jocul continuă, veți realiza că anumite lucruri se schimbă. Veți descoperi evidențe ale acestui proces evolutiv despre care v-am vorbit. Împărtășiți-l între voi. Scrieți despre el. Pictați tablouri. Faceți fotografii. Cântați muzică. Scrieți cărți. Împărtășiți-l unii cu alții prin orice mijloace posibile, pentru că, atunci când veți pătrunde în Energia Universală, veți descoperi sentimente noi în inimile voastre, datorită faptului că ați activat portalurile de cristal. A început, iar noi suntem foarte mândri de voi. Tot ce vă putem spune este că energia de Acasă și toți aceia pe care i-ați lăsat intenționat să vă urmărească fiecare mișcare pe care o faceți, vă privesc în acest moment cu o mândrie extraordinară. Pentru că toate ființele din toate dimensiunile sunt afectate de ceea ce faceți voi acum. Voi ați câștigat deja Jocul și acum v-ați hotărât să-l duceți la nivele noi. Cu cuvinte care au o profundă semnificație pentru Păstrător, noi vă spunem: Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi.

Să știți că acum vântul suflă din spate. Exersați arta acceptării recunoscătoare și primiți-o în sufletele voastre, pentru că voi sunteți cei care ați ales să purtați această energie mai departe. Bine ați venit Acasă. Vă lăsăm acum și vă mai facem trei sugestii:

Să aveți cel mai profund respect unii față de alții. Îngrijiți-vă unii pe alții, de fiecare dată când se ivește ocazia. Realizați că jucați un Joc minunat, iar ideea generală este să vă distrați și să vă jucați frumos împreună.

Espavo.

Grupul


Legături de inimă

Dimensiunile vieților noastre

De Barbara Rother

De când eram mică,  am simțit că exist în mai multe dimensiuni. Întotdeauna am considerat că există uși lăturalnice către alte dimensiuni, pe care aș fi putut să le deschid. Am simțit că mai am o soră sau un frate geamăn, care trăiesc în altă parte a lumii și cu care nu m-am întâlnit niciodată, dar le-am simțit prezența în viața mea. Era ca și când eu aș fi ales o realitate cu totul diferită, când de fapt știam că sunt mai multe laturi ale ființei mele care alegeau diferite aspecte ale vieții. Existam cumva și în alt loc și alesesem un drum cu totul diferit? Obișnuiam să dau frâu liber imaginației; mai fac asta chiar și acum. M-am întrebat despre acea parte a mea care a ales să stea în Missouri, unde am crescut, în loc să mă mut aici în California să fiu cu Steve. Există cumva o parte din mine care a rămas acolo? Cât de diferită ar fi fost viața mea? Viața este plină de opțiuni și probabil că într-o altă dimensiune a sinelui nostru, am ales o realitate complet diferită. Am știut de când eram mică multe dintre adevărurile vieții. După care am lăsat vălul uitării să-și facă efectul. De-abia acum m-am hotărât să mă întorc să subțiez acest văl și să admit diferitele nivele ale ființei mele.

Datorită călătoriilor pe care le fac cu Steve, am în permanență senzația  că trec la dimensiuni diferite. Părăsim realitatea noastră din San Diego, care a fost casa noastră pe aproape toată perioada noastră de adulți și ne urcăm în avion. În câteva ore, suntem purtați într-o realitate cu totul nouă de timp și spațiu. Ne dăm ceasurile înainte sau înapoi, absorbind timpul pe care l-am pierdut sau l-am câștigat. Ne adaptăm la noile locuri, în timp ce ele devin parte din mediul nostru cel nou. Este posibil ca aceasta să fie o nouă dimensiune? Într-un fel, noi devenim o altă dimensiune a ceea ce suntem în lumea aceasta, doar călătorind în timp.  Sentimentul că am fi putut să avem casa noastră indiferent unde mergeam, părea atât de real. Am simțit că de fapt casa este acolo unde se află inima.

Persoanele din viețile noastre reflectă o altă parte a ceea ce suntem. Aceasta, într-un fel, este o altă dimensiune a stării noastre prezente. Am prieteni care îmi scot în evidență latura culturală, alții mi-o scot în evidență pe cea copilăroasă. Alții îmi evidențiază  latura serioasă. Familia mea pune în evidență o cu totul altă latură a mea. Băieții noștri permit realitatea de a fi mamă în această viață. Steve scoate la suprafață latura mea într-o relație de dragoste. Indiferent de rolul pe care îl au în viețile noastre, persoanele din jurul nostru scot la iveală dimensiuni diferite a ceea ce suntem. Acesta este numai un exemplu de posibilități de imaginare a ființelor inter-dimensionale care suntem noi. Are cumva de-a face cu viețile noastre trecute? Desigur, noi luăm în considerare numai frânturi din ceea ce am fost, ceea ce suntem și potențialul viitorului nostru și toate dimensiunile diferite ale noastre. Ele sunt doar o parte a diferitelor vieți dimensionale îmbinate cu timpul și spațiul. Aceasta lasă destul loc imaginației să exploreze.

Lărgiți-vă orizonturile și explorați posibilitățile a ceea ce sunteți voi în lumea în care trăiți și în cele care vă înconjoară. Priviți-vă pe voi înșivă așa cum sunteți astăzi. Căutați să aflați cine sunteți voi într-o altă dimensiune. Puteți să vă imaginați că aveți o altă carieră și o altă relație? Puteți să vă imaginați că locuiți într-un alt loc? Realitatea vă este creată de propriile gânduri. Poate că ați ales altceva în alte dimensiuni. Permiteți-vă să pătrundeți în celelalte realități ale lumii voastre. Mergeți în trecut. Puteți vedea clar cum viața voastră este așa cum este, datorită deciziilor pe care le-ați luat în această realitate. Imaginați-vă că ați fi ales să faceți lucrurile diferit de cum le-ați făcut. Dar dacă ați fi avut alți părinți, o altă rasă, sau un mod diferit de viață? Poate că în altă dimensiune ați ales o altă cale și o altă realitate față de ceea ce ați ales în aceasta. Explorați dimensiunile a ceea ce sunteți în viitor. Îndrăzniți să vă interconectați cu diferite dimensiuni a ceea ce sunteți și aduceți înapoi cu voi toate darurile vieții din toate ariile voastre.

Cu Dragoste și Lumină,

Barbara

Comentariile dumneavoastră sunt binevenite:  Keeper@Lightworker.com

Lightworker este o organizație non-profit, dedicată răspândirii Luminii prin Împuternicire (858) 748 5837 www.Lightworker.com

 


Notă de copyright:
Vă rugăm să o includeți când folosiți acest material.

Copyright 2004 Steve Rother. Această informație poate fi răspândită liber total sau parțial, cu condiția să nu se perceapă taxe pentru ea și această notă să fie atașată. Dacă folosiți o versiune parțială a acestui material, vă rugăm să specificați acest lucru și să menționați sursa originală completă de la  http://www.lightworker.com/beacons/. Alte informații de la Steve și Grup pot fi găsite la: http://www.lightworker.com/ sau prin Lightworker la (858) 748 5837.


Faceți clic pe unul dintre steaguri pentru a vedea traducerile disponibile: 

 

Dacă sunteți interesați să găsiți și alte întruniri ale Cercurilor de Lumină, faceți clic aici.

Pentru a afla mai multe despre organizația Lightworker, sau pentru a face parte din echipă, vizitați http://www.lightworker.com/vision/

Îți mulțumim că ne ajuți să răspândim Lumina.

Pentru a adăuga, șterge sau a schimba ce ați afișat, faceți clic aici, sau vizitați Light List

bullet1.gif - 1405 Bytes Sesiuni particulare
cu Steve și cu Grupul
Index al meditațiilor